Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a anunțat că social-democrații au depus un proiect de lege pentru sprijinirea industriei HoReCa.

Printre facilitățile de care ar putea beneficia antreprenorii se numără eșalonarea impozitului pe salarii pe 3 luni, cazarea, masa și transportul în scopuri turistice sutite de TVA până la finalul anului 2020 sau ajutoare nerambursabile pentru investiții prin programul pentru dezvoltarea stațiunilor balneare.

Marcel Ciolacu avertizează că, fără măsurile propuse de PSD în proiectul de lege, alți 150.000 de români ar rămâne șomeri.

Orban a salvat HORECA cu un tur al teraselor și niște halbe băute cu prietenii! În rest, le-a spus că sunt prea mici, că nu contează în PIB și să-și vadă de treabă și să nu-l mai deranjeze. Și-au bătut joc cu cinism de niște oameni care au luat credite și au făcut datorii pentru că Guvernul le-a promis că vor putea funcționa. Acum, antreprenorii își strigă disperarea și spun că, dacă acest sector nu va fi sprijinit de stat, încă 150.000 de români vor îngroșa rândurile șomerilor!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Prevederile proiectului PSD pentru sprijinirea turismului

PSD vine în sprijinul acestei industrii printr-o lege depusă azi la Parlament. Se acordă facilități multiple, dar cu condiția menținerii locurilor de muncă și a stabilității prețurilor și tarifelor”, a transmis liderul PSD.

Principalele măsuri:


  • Eșalonarea plății impozitului pe veniturile din salarii pe 3 luni după încetarea stării excepționale. Cine plătește la timp, are o bonificație de 10%.

  • Cazarea, masa și transportul în scopuri turistice sunt scutite de TVA până la sfârșitul anului 2020, pentru reducerea costurilor suportate de populație.

  • Statul susține contravaloarea tichetelor de vacanță acordate de orice angajator (stat sau privat), în cuantum de 1.450 lei/angajat, în 2020 și 2021.

  • Sistem de vouchere pentru ca agențiile turistice să poată reprograma serviciile pe care au încasat banii, dar nu le-au putut presta.

  • Ajutoare nerambursabile completate cu garanții de către stat la creditele pentru investiții prin ”Programul pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare”, prevăzut în programul economic al PSD.
  • Citeste si:
    Plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în 2 zile. Marcel...
    Plafonarea adaosului la...


Despre autor:


Ultima actualizare: 15 Iunie 2020 - 02 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.