Politica 30 Mai 2020 11:00

O imagine cu Ludovic Orban și câțiva apropiați de-ai săi, la un pahar și o țigară, a devenit virală pe internet, iar premierul a dat explicații.

În cursul zilei de ieri a apărut pe internet o fotografie cu Ludovic Orban, alături de câțiva membri ai Guvernului, relaxându-se, fără măști și cu țigări.

Inițial, Ludovic Orban nu știa despre ce este vorba, fiind întrebat de un jurnalist Mediafax, dar contactat ulterior de cei de la Libertatea și fiind în cunoștință de cauză, prim-ministrul a dat explicații cu privire la fotografie.

Acesta spune că imaginea este de pe 25 mai, de când a fost ziua sa de naștere. Orban recunoaște că imaginea este reală și că a fost surprinsă în contextul în care colegii au venit să îi facă o surpriză.

”După ora 17:30-18:00, au venit la mine mai mulţi colegi care se şi văd în poză. Mai erau trei care nu se văd în poză. I-am servit, cum este normal, cu un pahar de ceva. Am stat de vorbă şi i-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, nu am făcut nimic rău”, a declarat premierul, conform libertatea.ro.

Întrebat de ce nu purtau mască, Orban spune că ”nu aveam mască pentru că mâncasem, se vede după farfuriile de pe mese. Le-am oferit o gustare colegilor mei apropiaţi, de cabinet.”

Premierul spune că nu știe cine a făcut fotografia, dar e ferm convins că nu e vorba de Ionel Dancă, șeful Cancelariei. Ludovic Orban spune că primii care au distribuit-o sunt Vasilcoiu (purtător de cuvânt al Ministerului Muncii, când ministru era Lia Olguța Vasilescu) și Orlando Teodorovici. Orban spune că mai rămân 3-4 oameni care ar fi putut face fotografia și nu exclude posibilitatea ca cine i-a servit să o fi făcut-o.


Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Mai 2020 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.