Politica 21 Mai 2020 15:40

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susține că restricțiile și îngrădirile impuse de PNL nu reprezintă o soluție pentru relansarea economiei în România, iar fiecare zi pierdută înseamnă „500 de milioane de euro care dispar din economie”.

Marcel Ciolacu consideră că restricțiile și îngrădirile nu sunt o soluție, mai ales dacă se vrea relansarea economiei. Președintele PSD spune că Guvernul PNL trebuia să fie un partener al cetățenilor, iar împreună cu ei să găsească soluții.

PNL nu a înțeles nici acum - când fiecare zi pierdută înseamnă 500 de milioane de euro care dispar din economie, că restricțiile și îngrădirile la nesfârșit NU reprezintă o soluție! Că era – și este nevoie, de un parteneriat real între cetățean și autorități, nu de bici! Era atât de greu în a DISCUTA cu toți factorii implicați? În a găsi soluții ÎMPREUNĂ? Era mult mai simplu pentru toată lumea și mult mai eficient, iar guvernului i-ar fi rămas timp suficient pentru a se concentra doar pe măsurile de redeschidere economică, pe relansarea economiei. Pentru că aceasta este de fapt treaba statului!”, a scris Marcel Ciolacu.

Ciolacu: „PNL a folosit doar biciul, încălcări de drepturi și de libertăți”

Dar aroganța politică și-a spus cuvântul. Guvernul PNL nu a fost interesat de niciunul dintre domeniile unde puteau găsi un partener de dialog! PNL nu a dat doi bani nici pe antreprenori, nici pe dascăli și elevi, nici pe reprezentanții cultelor religioase. Nu a avut încredere în ei și nu i-a considerat parteneri. PNL a folosit doar biciul, încălcări de drepturi și de libertăți, legi și ordonanțe neconstituționale!”, a mai precizat președintele PSD.

Ciolacu consideră că prioritatea Guvernului PNL este să țină închisă economia din România, în loc să ia măsuri pentru a o redeschide.

Ceea ce este însă de-a dreptul halucinant, mai ales pentru un guvern așa-zis liberal, este abordarea față de economie. În loc să proiecteze măsuri care să redeschidă economia, prioritatea zero a Guvernului PNL a fost – și este și acum! – cum să țină închisă economia”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citeste si:
Ședință decisivă, azi, la Guvern! Liderii PSD și PNL vor să conducă...
Ședință decisivă, azi, la...


Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Mai 2020 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.