Politica 14 Mai 2020 12:55

PSD îi acuza pe Ludovic Orban și colegii săi din PNL că au crescut aparatul bugetar cu 12.300 de noi angajări, punând în funcții de stat „rudele și pilele PNL”.

„Iese la iveală încă o minciună a Guvernului PNL! Eficientizarea aparatului bugetar înseamnă, de fapt, mii de joburi călduțe la stat pentru apropiații PNL!

În noiembrie 2019, Ludovic Orban nu rata nicio ocazie să vorbească despre eficientizarea aparatului de stat și declara că abia așteaptă să facă febră musculară de la semnat decizii de demitere.

PSD: Orban și ai lui au crescut aparatul bugetar cu 12.300 de noi angajări

La 6 luni după, Orban a făcut febră musculară semnând angajări la stat pentru rudele și pilele PNL. În fapt, Orban și ai lui au crescut aparatul bugetar cu 12.300 de noi angajări.

Între timp, în lipsa unui program coerent de susținere a economiei, 350.000 de români au rămas fără un loc de muncă, 900.000 încă au contractele de muncă suspendate, iar mii de firme sunt în pragul falimentului.

Cum să aibă PNL soluții pentru creșterea nivelului de trai al românilor, când singura lor preocupare este să asigure beneficii pentru apropiații lor și firmele prietene?”, a transmis pe Facebook PSD.


Despre autor:


Ultima actualizare: 14 Mai 2020 - 12 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.