Politica 5 Mai 2020 13:14

Laura Codruța Kovesi a câștigat la CEDO procesul intentat împotriva României, după ce aceasta a fost demisă de la șefia DNA.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a finalizat procesul intentat de Laura Codruța Kovesi, iar concluzia îi dă dreptate fostului procuror șef. Conform CEDO, aceasta a fost demisă în mod abuziv,. iar fosta șefă a parchetului nu a avut posibilitatea de a contesta decizia.

Kovesi a atacat decizia de revocare din funcția de procuror-șef al DNA în decembrie 2018. Aceasta arăta că i-au fost încălcate drepturile omului.

Decizia CEDO pentru Kovesi

Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului au arătat că a fost încălcat articolul 6, paragraful 1, cu privire la dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De asemenea, procurorului i-a fost încălcat și dreptul la liberă exprimare, conform articolului 10.

La momentul la care Kovesi făcea plângerea la CEDO, ministrul de Justiție de la vremea respectivă, care a și orchestrat procedura de destituire, nu îi dădea șanse procurorului-șef al DNA.

"Este un om liber și se poate adresa oricărei instanțe din România sau europeană. Pot să spun însă că deciziile Curții Constituționale sunt definitive de la momentul publicării în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că nu sunt cu cale de atac. La CEDO se duce partea dintr-un proces nemulțumită de decizii definitive rămase la instanțele de drept comun", afirma la vremea respectivă Tudorel Toader, conform hotnews.ro.

Toader a întocmit un raport cu 20 de acte și fapte de netolerat într-un stat de drept, acesta stând ulterior la baza demiterii. După ce raportul a primit aviz negativ de la CSM, iar Klaus Iohannis a anunțat că nu va da curs cererii venite de la ministrul Justiției, acesta din urmă a sesizat CCR. Curtea Constituțională i-a dat câștig de cauză ministrului, astfel că președintele Iohannis a fost nevoit să o demită pe Laura Codruța Kovesi

Citeste si:
VIDEO Laura Codruţa Kovesi, întrebată dacă va candida la prezidenţiale
 VIDEO Laura Codruţa Kovesi,...

Despre autor:


Ultima actualizare: 5 Mai 2020 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.