Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a explicat de ce a susținut șomajul tehnic pentru bugetari, dar a și criticat pe unii dintre ei, deoarece voiau să primească aceeași bani, fără însă a presta aceleași servicii ca înainte.

În primul rând, vreau să ştiţi că eu rămân la părerea pe care am avut-o şi atunci. E adevărat că situaţia s-a schimbat. În momentul în care am simţit nevoia acestei reglementări avea loc o descreştere a activităţii, inclusiv la Casele de Pensii. Scăzuse aproape de tot activitatea. Se răspundea prin e-mail, dar toate semnalele pe care le aveam nu mă încurajau să cred acest lucru.În momentul în care a fost propusă măsura răspundea unei realităţi. A fost un moment în perioada acestei crize în care oamenii aproape au fugit din instituţiile publice, asumat sau nu.

Probabil e că eu nu pot, iar dacă acest lucru mă face impopulară, îmi asum, nu pot să trec cu vederea să primeşti aceiaşi bani, mai ales când e vorba de bani publici, pentru o activitate vădit redusă. Nu am nimic cu nimeni. Şi înţeleg uman că vrei să te protejezi şi că ai o stare de tensiune şi nu ştii ce se întmplă. Problema e să înţelegi că nu poţi să fii cu pretenţii să fii plătit la fel din moment ce nu lucrezi sau vrei să stai acasă pentru a putea fi în condiţii de siguranţă”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii și-ar fi dorit să existe solidaritate între sistemul public și cel privat.

Pe de altă parte, eu empatizez. Eu empatizez foarte mult cu toate mesajele pe care le primesc. Nu e vorba că cineva m-a băgat într-o stare de manipulare. Sunt un om echilibrat. Mesajele disperate ale unor oameni din sectorul privat care au avut viaţa dată peste cap. Iar eu aveam în faţă realitatea unei administraţii care aproape nu mai lucra deloc, dar plata trebuia să se facă. Situaţa m-a pus în faţa următoarelor opţiuni: nu e normal ca pentru unii viaţa să devină calvar peste noapte, iar pentru unii comodă. Undeva trebuie să ne întâlnim, că de aceea avem o neînţelegere între sistemul public şi cel privat”, a mai spus Alexandru, potrivit adevarul.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 28 Aprilie 2020 - 04 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.