Marcel Ciolacu, liedrul interimar al PSD, a anunțat că social-democrații vor depune moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, și a ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Moțiunea simplă împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, va fi depusă la Camera Deputaților, motivul principal fiind programul IMM Invest.

În ceea ce privește moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros, aceasta va fi depusă la Senat și vizează, în mare parte, măsurile luate în privința secetei.

Am hotărât, împreună cu colegii mei, că vom depune două moțiuni simple la Camera Deputaților și la Senat în ceea ce îi privește pe domnul ministru Cîțu și pe domnul ministru Oros.

Ținând cont de faptul că domnul ministru Cîțu a mai trecut prin această procedură, printr-o moțiune de cenzură la Senat, pentru domnia sa, de data aceasta o să depunem la Camera Deputaților, astfel încât să fie evident faptul că toate forțele politice în afară de PNL, nu mai doresc să aibă de-a face cu un asemenea ministru.

Îl rog public pe domnul ministru Cîțu să înceteze toate minciunile din spațiul public, nu are nicio legătură o moțiune de cenzură simplă cu nu știu ce site blocat de OZN-uri și extratereștrii din creierul dânsului”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit antena3.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 28 Aprilie 2020 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.