Traian Băsescu cere ca programa școlară să fie schimbată după terminarea pandemiei de coronavirus. Fostul președinte susține că i se pare ridicol că elevii învață în ziua de azi despre "salată și păpădie."
Acesta a mai spus că nu se miră că unitățile de învățământ vor rămâne închise până în septembrie, susținând că aceasta este decizia cea mai logică. Altfel, riscam să transformam copiii în „vectori de transmitere a bolii” COVID-19.
„Pentru mine nu e o surpriză. Aduceți-vă aminte că mult înainte de închidere am pledat pentru închiderea școlilor ca fiind un mijloc de limitare a extinderii bolii, iar acum susțin, de când s-a anunțat că pe 15 mai ne eliberăm de starea de urgență, să nu se redeschidă școlile. Copiii nu trebuie periclitați nici măcar cât negru sub unghie. În plus, nu am niciun dubiu că ar deveni copiii noștri vectori de transmitere a bolii, de acasă către alți copii, alți copii către părinți.
Uite așa, s-ar porni un lanț al slăbiciunilor. Am deprinderea evoluției unei boli contagioase, din experiența meseriei mele, și sunt câteva principii peste care nu poți să treci și dacă ești inginer, nu trebuie să fii doctor. E de ajuns să ai puțină viziune.
Se pune o mare problemă a învățământului românesc, și anume limpezirea programei. Poate forțați de vremuri, cei de la minister vor selecta materiile la care învață copiii.
Mie se pare ridicol să înveți despre salată și păpădie!”, a declarat Traian Băsescu la B1 TV.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Cum se înțelege Alex Velea cu băieții săi: O bag pe nevastă-mea la înaintare...
Sursa: kudika.ro
-
Pepsi a instalat panouri solare pe toate fabricile pe care le are în România
Sursa: wall-street.ro
-
Finqware și FWF vor să automatizeze operațiunile financiare ale companiilor
Sursa: futurebanking.ro