Avocatul Poporului solicită autorităților să liniștească populația și să dea asigurări că măsuri precum cele vehiculate în spațiul public referitoare la persoanele de peste 65 de ani nu vor fi adoptate în România.
Potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, instituția a pimit sute de petiții din partea persoanelor în vârstă, care se tem de zvonurile care circulă în spațiul public, potrivit cărora persoanele de peste 65 de ani vor fi izolate încă trei luni, departe de familiile și locuințele lor.
„În ultimele două zile, la Avocatul Poporului s-au primit sute de petiții, în care persoane în vârstă își exprimă temerea în legătură cu așa-zisele planuri și declarații ale unor oficialități din statul român privind îndepărtarea persoanelor de peste 65 de ani din familiile lor și din locuințele lor”, se arată în comunicatul instituției.
Avocatul Poporului adresează această solicitare către președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și Grupului de Comunicare Strategică.
„Avocatul Poporului solicită Președintelui României, Premierului și Grupului de Comunicare Strategică să liniștească populația și să dea asigurări că adoptarea unor astfel de măsuri de tip totalitarist nu vor fi niciodată o opțiune în România”, se mai arată în comunicat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro
