Eugen Teodorovici anunță vești bune, chiar și în această perioadă. Președintele Klaus Iohannis a promulgat programul „O familie, o casă”, propus anul trecut în Parlament.
„VICTORIE‼️ Mai sunt și vești bune în această perioadă sumbră‼️ Președintele Iohannis a semnat astăzi decretul de promulgare al Programului “O familie, o casă”, program pe care l-am depus anul trecut în Parlament‼️
Am fost întotdeauna preocupat, indiferent de funcțiile pe care le-am ocupat în administrație, ca prin măsurile pe care le-am propus să pot schimba lucrurile în bine pentru români.
Plecând de la acest deziderat și analizând în detaliu situația din economie, am realizat că era nevoie de o regândire a vechiului program de succes Prima Casă, cu unul mai aproape de nevoile reale ale românilor. Sunt bucuros că românii din categoriile sociale cele mai vulnerabile, dar și cei cărora le vor scădea veniturile, din păcate, vor putea să-și achiziționeze o locuință în condiții avantajoase.
Programul îi va ajuta atât pe români cât și economia în ansamblu, pentru că sectorul construcțiilor poate fi un sector strategic, sector al economiei de care avem nevoie în această perioadă de încetinire economică”, a scris Eugen Teodorovici pe pagina sa de Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro