Presedintele Klaus Iohannis a anuntat marti seara ca Ludovic Orban si-a depus mandatul de prim-ministru desemnat si ca a acceptat.

"In aceasta seara, domnul Ludovic Orban si-a depus mandatul de prim-ministru desemnat; motivatia este pe cat de simpla, pe atat de clara: regulamentul activitatilor comune din Parlament pentru Camera si Senat prevede un termen de 15 zile, termen in care trebuie sa se pronunte Camerele reunite asupra propunerii de guvern. Aceste 15 zile s-au epuizat fara sa se fi votat. In esenta, (...) se datoreaza aceasta situatie PSD-ului. Din cauza PSD-ului, care a boicotat sedinta de ieri, nu s-a putut da un vot. In acest mod, riscam sa intram intr-un blocaj. Or, un blocaj este ultimul lucru pe care ni-l dorim in aceasta situatie. De aceea, am acceptat aceasta depunere de mandat din partea domnului Ludovic Orban", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

In context, el a mai anuntat ca miercuri se va consulta cu partidele si formatiunile parlamentare.

"Constat ca propunerea pe care am facut-o si solicitarea de investitura s-a finalizat fara rezultate. Nu are rost sa incepem sa numaram, insa noi nu dorim sa intram intr-un blocaj. Noi dorim sa mergem mai departe, fiindca lucrurile trebuie sa se miste si Romania trebuie guvernata", a spus Iohannis.

Seful statului a subliniat ca este 'foarte multumit' de munca depusa de Ludovic Orban in calitate de prim-ministru.

"A reusit acest guvern sa faca intr-un termen foarte scurt, doar sfarsitul anului trecut si inceputul acestui an, lucruri care au fost absolut necesare pentru tara - ma gandesc doar la bugetul pe anul 2020, la reglementari foarte importante in multe domenii, la chestiuni care au tot fost amanate de guvernele dinainte. Sub linie nu doar ca nu as avea ce sa-i reprosez, chiar as avea pentru ce sa-l laud. Iar procedura in Parlament nu s-a blocat fiindca Ludovic Orban a facut sau n-a facut ceva anume, fiindca el a facut ce trebuie - a intocmit o lista, s-a prezentat in Parlament -, insa intreg blocajul s-a produs din cauza PSD, care mai intai a tras de timp cu audierile, care altadata se faceau intr-o zi sau intr-o zi jumate, s-au facut intr-o saptamana jumate, dupa care, termenul la care s-a pus votul pentru investitura a fost termenul maximal admis in regulamentul activitatilor comune ale celor doua Camere. Se vede clar intentia de a bloca acest demers", a mai spus Iohannis.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

El a reiterat ca Ludovic Orban si-a depus mandatul pentru a debloca situatia.

"Romania nu are nevoie de blocaje. Romania are nevoie sa mearga inainte. Sunt suficiente probleme care trebuie rezolvate, nu avem nevoie de astfel de blocaje", a conchis Iohannis, informeaza Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.