Calin Popescu-Tariceanu, sustine ca, in pofida intentiei unor parlamentari de a parasi partidul, ALDE va continua sa existe si ii avertizeaza pe cei care vor sa plece la PNL ca "vor fi pacaliti".

"Am aflat ca exista unii dintre colegi care poarta negocieri, mai mult sau mai putin ascunse. Nu tin pe nimeni cu forta. Daca oamenii simt ca nu au atasament fata de valorile principiile noastre, vor face un pas in afara. Asa se se intampla la toate partidele. Din pacate, fenomenul migratiei parlamentare la noi este foarte amplu. Dar nu cred ca este o problema, o pierdere majora. (...) Sunt tot felul de cifre care sa starneasca senzatie (...) ALDE va continua sa existe ca partid. Suntem de trei ori mai puternici in termeni de organizatii, din punct de vedere al structurilor, decat eram in 2016. Vom aborda alegerile locale cu optimism si determinare si eu am convingerea ca nu vor fi alegeri anticipate, ci la termen, asa incat pe baza rezultatelor de la alegerile locale vom fi capabili sa intram in Parlament, asa cum am demonstrat si in 2016 cand, la fel, erau tot felul de discutii ca ALDE nu va intra in Parlament si iata ca am demonstrat ca avem aceasta capacitate", a spus Tariceanu, vineri, la Libertatea.

El a afirmat ca unii membri ALDE ar dori sa plece din partid deoarece "depind exclusiv de pozitia si veniturile de parlamentar" si "cauta cu infrigurare, cu disperare un loc de parlamentar sigur".

"Sunt parlamentari care depind exclusiv de pozitia si veniturile de parlamentar. Ei sunt deprofesionalizati. In momentul in care vin alegerile, cauta cu infrigurare, cu disperare un loc de parlamentar sigur. Sigur, e mult mai comod sa nu muncesti pentru ca cei care si-au asigurat locurile de parlamentar in mandatul asta totusi au facut un efort in 2016 pe care nu il contest, il apreciez. Dar acum si-au pierdut vigoarea si cauta o solutie facila. Discutiile pe care unii le-au purtat cu PNL ar putea sa-i conduca la o astfel de varianta. Numai ca la PNL se intampla urmatorul fenomen (...) si din acest motiv unii s-au lovit cu capul in zid: PNL a scazut de la 47%, cat avea, la vreo 38%. Deci capacitatea lui de a oferi locuri eligibile, evident, s-a redus. Pe de alta parte, membrii din organizatiile PNL care de opt ani sunt in opozitie nu sunt atat de dispusi sa ocupe locuri altii care vin din afara. Asa ca cei care si-ar dori, probabil, foarte mult sa aiba un loc asigurat, sa nu faca nimic, sa mearga acolo undeva in sir, in spatele altora, vor fi pacaliti. Nu am nici cea mai mica indoiala", a adaugat Tariceanu.

Citeste si:
Tăriceanu, trimis în judecată de DNA în dosarul mitei de 800.000 de...
Tăriceanu, trimis în judecată...

Referindu-se la deputatul Andrei Gerea care a parasit miercuri ALDE, Tariceanu a spus ca acesta "a beneficiat de la ALDE de foarte multe avantaje si a dat foarte putin, aproape deloc".

"Toate deciziile le-am luat in forurile statutare, dar daca vad anumite motivatii pe care unii le fac, sunt hilare. (...) Gerea a beneficiat de la ALDE de foarte multe avantaje - a fost numit ministru, chestor al Camerei Deputatilor. La cat de mult a primit el, a dat foarte putin, aproape deloc. E un moment in care se separa apele (...) In ALDE toata lumea e libera sa vorbeasca. Sigur, lucrurile astea le faci in structurile statutare. Daca te duci (...) in public inseamna ca ai o alta agenda si cred ca Gerea avea o alta agenda: un alt proiect politic care nu avea nimic de a face cu liberalismul", a adaugat Tariceanu.

Deputatul ALDE Ica Calota, presedintele ALDE Teleorman, a declarat ca aproximativ 12 deputati ai formatiunii vor parasi partidul intr-o saptamana. Deputatul Andrei Gerea a anuntat ca demisioneaza din ALDE pentru a se dedica proiectului politic "Prin noi insine", proiect pe care ar fi vrut, initial, sa il dezvolte alaturi de Calin Popescu-Tariceanu.

Citeste si:
Danemarca, prima țară cu un partid condus de roboți
Danemarca, prima țară cu un...

"Este un proiect politic de dreapta", a declarat Gerea, potrivit Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.