Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara ca formatiunea sa politica nu are nicio problema cu niciun fel de alegeri si ca, indiferent daca motiunea de cenzura impotriva Guvernului va trece sau nu, alegerile primarilor se vor face dintr-un singur tur de scrutin.

Intrebat intr-o emisiune la Digi 24 daca este important pentru el ca premierul Ludovic Orban sa faca pasi catre anticipate, Ciolacu a raspuns: "Partidul Social Democrat nu are nicio problema cu niciun fel de alegeri. (...) Nu stiu ce pasi face dansul, eu stiu ce pasi facem noi. Repet, nu exista niciun stat in Uniunea Europeana care a permis modificarea legilor electorale cu patru luni inainte de alegeri. De asta ma si deranjeaza aceasta presupunere de intelegere intre mine si Orban. Alegerile in doua tururi nu se vor mai face, alegerile primarilor vor fi dintr-un singur tur. Indiferent daca trece motiunea sau nu. Pe ce sa ma inteleg cu Orban? Pe ceva care nu se mai intampla? Primarii vor fi alesi dintr-un singur tur, este evident. Pentru cine are logica juridica si ia pixul in mana si calculeaza termenii, nu se mai pot face la primari alegeri in doua tururi. Doar daca domnul Orban, in afara de abuzul de putere, doreste sa faca si un abuz de serviciu si sa vina cu o ordonanta peste o lege care se discuta la CCR. Acela este un abuz clar de serviciu si va raspunde penal pentru el", informeaza Agerpres.

Marcel Ciolacu a mai spus ca nu exclude alegerile anticipate, dar ca este interesat sa fie respectate legile Romaniei.

Referitor la existenta unor simulari care arata ca daca ar fi alegeri locale in doua tururi, PSD ar pierde sute de primari, el a afirmat ca nu crede in simulari.

"Nu sunt convins de aceste simulari. (...) Poate pe baza acestor simulari, Orban vine cu un lucru atat de nedemocratic. (...) Eu nu vreau sa intru in logica lui Ludovic Orban, Ludovic Orban sa raspunda de ce vrea sa faca", a sustinut Marcel Ciolacu, spunand totodata ca nu crede nici in sondajele aparute privind scorurile electorale. "Este jocul sondajelor in care si PSD a crezut la un moment dat ca romanii cred in astfel de smecherii si artificii", a spus reprezentantul PSD.

Potrivit acestuia, daca motiunea de cenzura nu va trece, pentru el, personal, acest lucru ar fi un esec.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

"Este un esec pentru mine, personal, nu stiu cat este pentru Partidul Social Democrat, am intrat cu sansa a doua in acest demers. Dar, uitandu-ma matematic, motiunea trece. (...) Am anuntat in fata colegilor, duminica, in fata primarilor, a presedintilor de consilii judetene, parlamentarilor, colegilor din Comitetul Executiv ca prioritatea mea nu este in acest moment congresul, prioritatea mea este apararea democratiei", a raspuns Ciolacu, intrebat ce ar insemna pentru el, personal, dar si pentru PSD daca motiunea nu va trece, in conditiile in care urmeaza sa aiba loc congresul PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.