Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, sustine ca proiectul privind reducerea TVA trebuie pus pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului.

"PNL trebuie sa-si aduca aminte si de proiectul initiat privind reducerea TVA de la 19% la 16% si a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%. Sa-l punem si pe acesta pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare.

Pe de alta parte, este foarte bine faptul ca PNL si-a adus aminte ca avem o prevedere, adoptata deja de Parlament, prin care se dubleaza alocatiile copiilor, prevedere pe care insa domniile lor nu au gasit de cuviinta sa o si puna in aplicare. Desi a trecut aproape o luna, PNL nu a fost interesat de gasirea unei solutii.

PSD este pentru taierea pensiilor speciale, insa asa cum vrea PNL va fi doar o alta lege declarata neconstitutionala. Pentru a face efectiv dreptate, pentru ca sumele sa fie reduse, noi am initiat legea supra-impozitarii pensiilor speciale si am votat-o deja la Senat. PSD va vota supraimpozitarea pensiilor, cu exceptia militarilor, intrucat acestia isi risca viata in teatrele de operatii. Pana acum, PNL a venit doar cu minciuni. Se fac ca fac, nedorind in realitate sa schimbe nimic!", a scris Ciolacu pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.