"Guvernul PNL demareaza un proiect pilot, cu bani europeni, pentru combaterea somajului din zonele miniere si industriale.
Am lansat astazi public un prim apel pentru folosirea a 2 milioane de euro din fonduri europene, printr-un program pentru ocuparea somerilor si persoanelor inactive din Valea Jiului.
Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1560 de someri din aceasta zona, dar si pentru alte categorii de persoane.
Astfel, 2 milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiti in beneficiul a 2000 de persoane vulnerabile si vor permite eradicarea in totalitate a somajului din zona Petrosani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni si Uricani. Urmatoarele proiecte de combatere a somajului vor viza alte 7 regiuni, cu peste 1 milion de beneficiari.
Programul anuntat astazi se alatura celui de screening impotriva unor boli oncologice si a hepatitelor B si C, prin care au fost alocate peste 103 milioane de euro catre 1 milion de beneficiari.
Ne propunem ca, pana la finalul anului 2020, sa atragem 2,8 miliarde de euro si sa continuam programele cu bani europeni. Aceasta suma reprezinta o crestere de 32,52% fata de un risc de decomitere de 2,15 miliarde de euro.
In noiembrie 2019, am preluat guvernarea cu un risc de decomitere de aproape 600 milioane de euro. In mai putin de 2 luni, am reusit sa recuperam toti banii europeni amenintati cu dezangajarea, plus inca 467 milioane de euro. Astfel, la finalul anului 2019, am trimis spre decontare 1 miliard de euro.
In exercitiul financiar viitor, Romania are la dispozitie aproximativ 41 miliarde de euro. Intentionam ca, in maximum 4 luni, sa pregatim infrastructura institutionala pentru a intra in anul urmator, 2021, cu proiecte mature", a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Stoltenberg: Nu este târziu ca Ucraina să câștige, dar cu o condiție
Sursa: wall-street.ro