Liderul USR Bucuresti, Claudiu Nasui, a declarat ca partidul sau nu va sustine asumarea raspunderii pe legea bugetului, considerand ca aceasta masura "lasa Parlamentul in offside".

"Noi am criticat aceasta metoda de a adopta legea bugetului, ar fi o premiera in Romania sa nu existe absolut deloc dezbateri pe legea bugetului. Este o lege foarte ampla, care chiar si atunci cand erau dezbaterile grabite si mai tinem minte acele doua-trei zile cu cate 16 ore de dezbateri in fiecare zi, macar exista ceva, macar aveai procesul acesta in care ministrii veneau in fata Comisiei, filmati de presa si vizibili de toata lumea, sa raspunda la intrebari, sa spuna ce vor face cu banii. Lucrul acesta acum nu ar mai exista. Deci nu avem cum sa sustinem lucrul acesta", a declarat Claudiu Nasui.

"Asumarea raspunderii este o procedura care practic lasa Parlamentul in offside. Adica Parlamentul singurul lucru pe care-l poate face este sa initieze o motiune de cenzura (...). Mai e un lucru, trebuie motiunea aceasta de cenzura cantarita si cu gravitatea faptelor. Faptul ca un Guvern si-ar asuma raspunderea, chiar daca e o procedura care nu ne place, nu este un eveniment atat de grav, cat sa justifice o motiune", a mai spus Nasui.

"Le vom transmite o serie de amendamente si speram ca o parte dintre ele, in virtutea acordului politic pe care l-am semnat in momentul in care am sustinut investitura Guvernului, vor fi incluse si in noul buget", a mai afirmat Nasui, potrivit hotnews.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.