Politica16 Decembrie 201914:15

Lectura de 2 minute

"Fac parte din randul celor care stiu ca Romania la 30 de ani de democratie inca nu se poate compara cu tari care au avut sute de ani de democratie si economie libera de piata", sustine liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

"Revolutia din decembrie 1989 face parte dintre acele evenimente in care atat de multi datoram enorm atator de putini. Intai celor de la Timisoara, apoi celor din Bucuresti si apoi din alte cateva orase mari. Celor care au fost pe strazile oraselor martir, dar mai ales celor care au platit cu viata curajul lor de a lupta pentru libertate, le datoram un raport asupra a ceea ce am facut cu mostenirea lor in cele 3 decenii. Avem datoria sa le spunem ce am reusit, sa admitem unde am esuat si mai ales sa le spunem ce planuri avem pentru ca Romania sa devina tara pentru care ei s-au sacrificat.

Nu fac parte din randul celor dezamagiti, care spun ca in Romania nu s-a schimbat aproape deloc dupa 1989! Nu fac parte din randul celor care refuza sa vada progresele de necontestat pe care le-am facut in acesti 30 de ani!

Fac parte dintre cei care sunt constienti ca aproape 50 de ani de crunta dictatura comunista, probabil cea mai dura din tot lagarul estic, au lasat urme extrem de adanci si urmarile lor nu pot fi sterse peste noapte. Fac parte din randul celor care stiu ca Romania la 30 de ani de democratie inca nu se poate compara cu tari care au avut sute de ani de democratie si economie libera de piata. E frumos sa spunem ca 'vrem o tara ca afara', dar haideti sa recunoastem ca nici 'afara' nu s-a construit peste noapte, haideti sa punem mana de la mana si sa ne construim tara in care vrem sa traim.

Le-am rezolvat pe toate? In mod clar ca nu! Am facut greseli? Sigur. Si probabil vom mai face, pentru ca asa e viata! Dar daca o sa mai facem greseli haideti macar sa nu le repetam pe cele pe care le-am mai facut!

Citeste si:
Tăriceanu prezintă proiectul de lege pentru desființarea amenzilor...
Tăriceanu prezintă proiectul...

Intrarea in Uniunea Europeana si in NATO nu trebuie sa ne lase fara un nou proiect politic major! La 100 ani de la Marea Unire, nevoia de unitate este mai mare ca oricand! Sa lasam deoparte diviziunile si sa cladim si sa nu daramam!

Spunea marele Isaac Newton ca oamenii construiesc prea putine poduri si prea multe ziduri. Stiu ca a venit vremea, in amintirea celor care s-au sacrificat in decembrie 1989, sa daramam zidurile dintre noi si sa le inlocuim cu punti.

Sa ne aratam cat mai vrednici de sacrificiul eroilor nostri!

La multi ani, Romania Libera!", a scris Tariceanu pe Facebook.

Citeste si:
Donald Trump interzice cetățenilor străini să intre în SUA
Donald Trump interzice...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.