Ana Birchall, fostul ministru al Justitiei, a reactionat de indata ce a aflat din presa ca a fost exclusa din PSD.

"Asta seara, am aflat cu surprindere, din presa, ca am fost exclusa din PSD, adica din partidul in care am muncit o viata intreaga, fara ca macar sa fi fost invitata la sedinta sa aud "capetele de acuzare" si sa pot raspunde.

In ciuda acestei atitudini de neinteles din partea colegilor mei, nu ma voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul intregii mele cariere politice: justitia, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene si euroatlantice.

Plec din acest partid cu constiinta curata ca am gestionat agendele institutiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate si profesionalism. Sustin in continuare ca valoarea, profesionalismul si cinstea trebuie sa primeze in orice functie din statul roman, indiferent de culoarea politica.

M-am pus mereu in slujba romanilor, a Romaniei, si o voi face in continuare, fara nicio abatere de la acest deziderat.

In mod special, vreau sa amintesc de mandatul excelent pe care l-am avut in fruntea Ministerului justitiei, unde, alaturi de fostele mele colege si de fostii mei colegi, adevarati profesionisti ai dreptului, am muncit cu seriozitate, cu buna credinta, cu responsabilitate si profesionalism pentru a asigura respectul fata de lege, domnia legii, pentru a apropia actul de justitie de romani, incepand astfel un proces de recastigare a increderii in actul de justitie din Romania, greu incercata in ultimii 3 ani.
Adresez multumiri reprezentantilor presei care au reflectat cu buna credinta activitatea mea din ultimii ani.

Merg cu incredere inainte, inarmata cu multa rabdare si cu credinta ca in Romania lucrurile se vor aseza pe un fagas normal", a scris Birchall pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.