Starea finantelor este foarte proasta, nefiind indeplinit planul de incasari in materie de colectare a veniturilor, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa la Ministerul Finantelor, premierul Ludovic Orban.

"Sunt astazi (miercuri, n.r.) prezent la Ministerul Finantelor Publice pentru a-l instala oficial pe noul ministru al Finantelor, Florin Citu. Am purtat o discutie inainte de aceasta conferinta de presa privind situatia finantelor. Asa cum am avertizat de o buna perioada de timp, de cel putin un an, este clar ca starea finantelor este foarte proasta. De altfel, se vede din cifrele oficiale care sunt publicate, respectiv din contul de executie la noua luni, cu un deficit de 2,6% din PIB, comparativ cu deficitul de anul trecut, care era undeva la 1,6% din PIB. De asemenea, se vede clar ca nu a fost indeplinit planul la incasari, existand in materie de colectare a veniturilor un minus de aproape 11 miliarde. De asemenea, se inregistreaza, in ceea ce priveste colectarea contributiilor, un minus de peste un miliard. Atat bugetul de stat, cat si bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul sanatatii inregistreaza deficite", a spus Orban, potrivit Agerpres.

Potrivit premierului, ministrul Finantelor va trebui sa stranga surubul la maximum si sa evite orice cheltuiala inutila.

"Ministrul Finantelor, domnul Florin Citu, are o misiune extrem de dificila. Este clar ca, inca din prima zi, va trebui sa se concentreze pe cateva proiecte majore: rectificarea bugetara, care sa asigure resursele financiare pentru toate institutiile publice care nu au prevazute sumele necesare pentru a incheia exercitiul bugetar in bune conditii si, de asemenea, pentru autoritatile locale. Evident, asta va presupune cheltuieli noi. Sa stranga surubul la maxim si sa evite orice cheltuiala inutila.De asemenea, cat se mai poate, in ultimele nici doua luni, sa vedem daca putem sa recuperam in ceea ce priveste planul de incasare", a subliniat Orban.

Pe de alta parte, acesta a precizat ca Florin Citu va trebui sa-si formeze echipa, urmand ca saptamana viitoare sa prezinte "o fotografie detaliata, la zi, a situatiei de moment si masurile pe care le va lua pentru a incerca sa limiteze deficitul bugetar, pentru a opri cheltuielile si pentru a combate in special marea evaziune fiscala".

Citeste si:
Fostul ministru Vlad Voiculescu la DNA în dosarul vaccinurilor:...
Fostul ministru Vlad...

"Trebuie restructurate la maxim cheltuielile necesare. De exemplu, pe structura bugetului, 36% din cheltuieli sunt acum pe materiale si servicii. S-au cumparat masini in draci si apropo de cheltuieli de capital sunt foarte multe cheltuieli, acestea trebuie analizate si trebuie oprite toate cheltuielile nenecesare. De asemenea, ganditi-va ca mai avem si situatia legata de rambursarea TVA si sistemul care a fost folosit. Vi se pare normal ca unele firme sa beneficieze de rambursare imediata, iar alte firme sa fie tinute cu lunile? Pot sa va spun ca la Ministerul Dezvoltarii situatia privitoare la intarzierea decontarii pe PNDL este foarte dificila. Sunt situatii de lucrari realizate care totalizeaza in jur de 5 miliarde de lei. Fondul de rezerva al Guvernului e gol complet. Daca va uitati la ultimele Hotarari de Guvern emise pe ultima suta de metri, veti vedea ca fostul premier a alocat bani din fondul de rezerva in draci, fara niciun fel de criterii si fara niciun fel de baza legala strict numai pentru a favoriza anumite entitati, anumite primarii din postura de candidat la alegerile prezidentiale", a sustinut prim-ministrul.

Citeste si:
Boloş: „De la 1 ianuarie 2024 facturarea electronică va fi...
Boloş: „De la 1 ianuarie 2024...

Premierul Ludovic Orban a participat miercuri la preluarea mandatului de ministru al Finantelor de catre Florin Citu.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.