Partidul National Liberal a luat decizia sa voteze impotriva remanierii guvernului, in cazul in care premierul Viorica Dancila se prezinta in fata Parlamentului, a declarat, marti, presedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul sedintei Biroului Executiv al PNL.

"Partidul National Liberal a luat decizia sa voteze impotriva remanierii, ca urmare a schimbarii configuratiei politice, in cazul in care premierul Dancila se prezinta in fata Parlamentului, conform prevederilor constitutionale, sa ceara votul pentru remaniere", a afirmat liderul liberal.

El a amintit ca este nevoie de majoritate absoluta pentru ca remanierea, in urma schimbarii configuratiei politice, sa treaca de Parlament.

Orban a spus ca, ulterior votului pe remaniere, vor exista discutii despre "momentul cel mai potrivit pentru depunerea motiunii de cenzura".

"Pozitia noastra este foarte clara - anume de a vota impotriva acestei remanieri, iar dupa votul la aceasta remaniere sa stabilim calendarul pentru motiunea de cenzura. Obiectivul nostru fundamental este acela de a pune punct cat mai repede posibil acestei guvernari habarniste, acestei guvernari toxice care creeaza imense deservicii Romaniei si care afecteaza perspectivele de dezvoltare ale Romaniei si care risca sa inrautateasca viata fiecarui roman", a punctat liderul liberal, potrivit Agerpres.

In acest sens, Orban a vorbit despre eforturile de a convinge parlamentarii Pro Romania sa se alature motiunii de cenzura.

"Obiectivul nostru principal este reusita motiunii de cenzura, iar pentru reusita acestei motiuni de cenzura preferam discutiile directe cu toti partenerii implicati in acest proiect", a spus el. Totodata, Orban a adaugat ca de la data votului pentru presedintia Senatului pana in data de 20 octombrie "prezenta parlamentarilor PNL la toate voturile importante din Parlament este obligatorie si se sisteaza plecarile in strainatate".


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.