Premierul Viorica Dancila a reactionat dupa anuntul presedintelui Iohannis de respingere a propunerilor de ministri interimari.

"Din nefericire, Palatul Cotroceni a devenit un sediu de campanie pentru actualul presedinte. Ii transmit domnului Klaus Iohannis ca cetatenii inca asteapta explicatii cu privire la motivul pentru care incalca repetat Constitutia.

Toti vrem sa intelegem de ce actualul sef al statului face un abuz de putere si continua blocarea activitatii Guvernului, desi majoritatea constitutionalistilor ii transmit ca interpreteaza electoral Legea fundamentala.

Respectarea Constitutiei nu este facultativa, este obligatorie, iar domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit sa invete acest lucru dupa multiplele situatii in care a primit solutii nefavorabile de la Curte.

Actualul presedinte nu a venit in tot acest timp cu nicio solutie de deblocare a crizei, ci doar cu declaratii care sa o alimenteze. Candidatul Iohannis vorbeste despre obligatiile premierului, dar nu se achita de propriile obligatii. In schimb, se antepronunta in numele Curtii Constitutionale, in numele Parlamentului, si chiar in numele Guvernului. Ne dovedeste inca o data visul sau de a fi “presedintele-stat”.

In acelasi timp, domnul Klaus Iohannis uita ca a girat absolut toate guvernele si toti ministrii din ultimii 5 ani, insa in momentul cand nu i-a mai convenit politic, s-a intors de fiecare data impotriva lor si a incercat sa manipuleze o tara intreaga.

Am vazut in aceasta seara la domnul Klaus Iohannis un dispret orb pentru romani si tara. Ce a facut presedintele Romaniei astazi este un act grav de iresponsabilitate si un atentat la linistea si siguranta oamenilor pentru ziua de maine. Sa ii fie clar si domnului Klaus Iohannis: Guvernul pe care il conduc plateste astazi pensiile si salariile si le va plati si de acum inainte. Incercarea acestuia de a-i speria pe oameni si a crea panica in societate este de un cinism incalificabil.

Noi ne-am facut datoria si am sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu aceste incalcari, insa ne asiguram ca venim si cu alte solutii pentru deblocarea crizei institutionale actuale, asta in ciuda insistentei candidatului Klaus Iohannis de a o perpetua", a scris Dancila pe Facebook.

Citeste si:
Doar aproape 3 din 10 români cred că apa de la robinet este sigură...
Doar aproape 3 din 10 români...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.