"O serie de intrebari in legatura cu o intelegere explicita sau tacita intre palate (Victoria si Cotroceni - n.r.). O astfel de ipoteza am vazut ca este foarte des prezentata si sigur ca este un element care nu va ascund ca mi-a ridicat niste semne de intrebare.
In relatiile politice, in astfel de situatii, intr-o coalitie politica, daca nu ai incredere in partenerul de dialog, de coalitie, atunci lucrurile nu pot sa functioneze. Increderea mea a fost grav zdruncinata de faptul ca, in ultima perioada, o serie de decizii pe care doamna prim-ministru le-a luat au fost facute fara consultarea mea, dar, in schimb, cu consultarea presedintelui. Si alte lucruri, decizii care plecau pe o alta premisa si ulterior existand se pare o agenda dubla, nu neaparat in sens peiorativ, dar o agenda pe care nu o cunosteam, sa constatam ca nu lucrurile care ni s-au spus oficial in intalnirile pe care le am avut cu PSD nu au fost cele care s-au intamplat, ci cu totul altele", a spus Tariceanu, citat de jurnalul.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Sursa: kudika.ro