Fostul presedinte Traian Basescu a declarat ca USR vine cu abordari destul de proaspete, iar nimeni nu se va convinge ca sunt "o gogoasa" decat dupa ce vor guverna.

"Cred ca asa a fost proiectat USR sa devina o forta politica ce urmeaza sa raspunda dezideratelor de partid nou si oameni politici noi. Trebuie s-o recunoastem ca abordarile lor sunt destul de proaspete, pe deoparte, oamenii sunt destul de proaspeti si nimeni nu se va convinge ca sunt o gogoasa pana cand nu vor guverna. Dupa ce vor guverna, vom vedea daca mai ramane macar cat a ramas din Dan Diaconescu. E putin rautacioasa observatia mea, pentru eu ii consider un soi de neo-marxisti, mai ales cand vine si domnul Ciolos cu teoriile de baza, cu traitul la comun, cu renuntarea la valorile crestine, care pana la urma sunt cheia existentei Europei, nu numai a poporului roman, cu spiralele de la cei ai domnului Bivolaru. E o viata complicata", a afirmat Traian Basescu, duminica, la Romania Tv, citat de Stiripesurse.ro.

Fostul presedinte a mai spus ca seful statului ar trebui sa faca tot posibilul sa o aduca pe Viorica Dancila in turul al doilea, la prezidentiale, deoarece un tur doi Iohannis-Barna ar face electoratul PSD sa voteze cu USR.

"Doamna Dancila va trebuie sa candideze, ii place sau nu ii place lucrul acesta, pentru ca tot ea e platitor al neintrarii in turul doi. Nu exista nicio varianta in care Iohannis sa nu intre in turul doi. Nu e posibil asa ceva. Klaus Iohannis este singurul care in mod garantat intra in turul doi. Marea problema este cu cine intra. Spre exemplu, Iohannis ar avea mandatul al doilea garantat daca intra in turul doi cu doamna Dancila, cu reprezentatul PSD. De ce? Pentru ca in turul doi electoratul USR l-ar vota pe Iohannis. Daca intra cu Barna, in turul doi electoratul PSD va vota cu Barna sau cu Ciolos si nu cu Iohannis, ceea ce ridica probleme uriase. Dupa parerea mea, Iohannis trebuie sa faca tot ce poate sa o aduca pe doamna Dancila in turul doi si nu pe Barna sau Ciolos", a mai adaugat Traian Basescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.