Senatorul social-democrat Serban Nicolae propune pedepse mai mari - intre 3 si 10 ani - pentru cei care voteaza de mai multe ori sau se folosesc de acte de identitate false.

Astfel, el a depus la Senat, in procedura de urgenta, un proiect care prevede marirea cuantumului pedepselor, de la sase luni - trei ani, la 3 - 10 ani pentru aceste fapte, potrivit Antena3.ro.

"Prezenta modificare legislativa urmareste sa inaspreasca pedepsele cu privire la fraudarea votului, care se impun ca urmare a contestarii unor deficiente in practica anterioara a procesului electoral, tocmai in apararea drepturilor electorale ale cetatenilor. Acest fapt ar duce cu certitudine la o protectie mult mai buna a valorilor sociale vizate si, in final, la sporirea gradului de corectitudine a proceselor de vot, la oglindirea mai fidela a vointei corpului alegatorilor in componenta organelor de conducere a statului si, cel mai important, la asigurarea unui climat propice dezvoltarii democratice a societatii, coroborat cu intarirea statului de drept", explica Serban Nicolae in expunerea de motive a proiectului.

Conform proiectului de act normativ, "fapta persoanei care voteaza: fara a avea acest drept; utilizand un act de identitate fals; de doua sau mai multe ori la acelasi scrutin - se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.