Politica 29 Mai 2019 08:59
USR cere constituirea unei comisii speciale de ancheta cu privire la ingradirea dreptului de vot al cetatenilor romani din Diaspora.

USR vrea sa afle care au fost circumstantele in care a fost stabilit un numar de sectii de votare ce s-a dovedit a fi insuficient, cine au fost responsabilii pentru organizarea defectuoasa a alegerilor din Diaspora, in ce masura observatorii de la sectii au acordat asistenta necesara alegatorilor pentru a fi indrumati spre alte sectii de votare si de ce nu s-a prelungit programul de votare la sectiile cu probleme, acolo unde oamenii care au asteptat ore in sir sa voteze nu au mai apucat.

"Este a doua oara cand romanii din strainatate vin la vot cu dorinta sincera de a contribui la schimbarea lucrurilor din aceasta tara si nu sunt, efectiv, lasati sa voteze! Pur si simplu, nu trebuie sa mai permitem ca acesti oameni, care fac tot posibilul sa-si ajute tara, sa fie respinsi si tratati cu atata dispret de autoritatile din Romania. Cerem sa vedem care au fost vinovatii pentru aceasta organizare execrabila a alegerilor europarlamentare din Diaspora si speram ca demersul nostru sa fie sustinut de toate partidele din Opozitie", a spus deputatul Cristina Pruna, liderul grupului parlamentar USR de la Camera Deputatilor, potrivit unui comunicat.

Pentru a preveni pe viitor astfel de situatii, USR sustine adoptarea in Parlament a votului prin corespondenta si a votului electronic pentru diaspora.

Introducerea votului prin corespondenta este cea mai rapida solutie. USR a depus deja un proiect care se afla in circuit parlamentar si ar putea fi adoptat chiar saptamana viitoare daca ar exista vointa politica. Mai mult, acesta ar putea fi deja utilizat la alegerile prezidentiale de la finalul anului. Desigur, si votul electronic este o solutie, iar USR a depus un proiect deja, insa procesul de implementare ar dura mai mult timp. Pe de o parte proiectul inca nu e la Camera decizionala, iar pe de alta implementarea lui oricum este pe etape si presupune minimum trei scrutinuri de test.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.