Politica 12 Mai 2019 14:13
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat duminica, in comuna Colibasi, judetul Giurgiu, ca imediat dupa alegerile europarlamentare Guvernul va adopta Codul administrativ prin ordonanta de urgenta, urgenta fiind justificata de necesitatea simplificarii procedurii de atestare a domeniului public, actuala procedura generand zilnic "pierderi de bani europeni".

"Cred ca imediat dupa alegeri vom adopta o ordonanta de urgenta pentru Codul administrativ. (...) Este o lege care este asteptata si care va limpezi foarte mult situatia administrativa din Romania, va debloca sute de milioane de fonduri europene si va usura munca primarilor si, implicit, publicul care interactioneaza cu sistemul administrativ va avea mai putine drumuri de facut. (...) O sa explicam (n.r. prevederile actului normativ) oamenilor, ca sa inteleaga care sunt beneficiile si pentru ei. Primarii inteleg lucrul acesta. E un document care trebuie adoptat. E o ordonanta de urgenta. Urgenta se justifica prin banii europeni pe care ii pierdem, in fiecare zi, pentru ca nu se pot lua decizii mai usor in ceea ce priveste atestarea domeniului public, de exemplu. O localitate cum e Colibasi, daca vrea sa faca un proiect european de exemplu, trebuie sa aiba atestat domeniul public al comunei. Procedura dureaza intre unul si doi ani si se finalizeaza printr-o hotarare de guvern. Trebuie sa scoatem Guvernul din aceasta procedura si se simplifica si atunci pot mai repede sa o adopte", a afirmat Dragnea, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Proiectul Codului administrativ a fost respins pe 3 aprilie, in unanimitate, de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, dupa ce a fost declarat neconstitutional printr-o decizie a CCR.

Codul administrativ, care prevedea si pensii speciale pentru alesii locali, a fost adoptat in iulie 2018, iar grupurile parlamentare ale PNL, USR si PMP, dar si presedintele Klaus Iohannis au formulat obiectii de neconstitutionalitate, acceptate ulterior de CCR, care a declarat actul normativ neconstitutional in noiembrie 2018.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.