"Ne-am asigurat ca romanii se vor bucura de sarbatori linistite de Paste. Autoritatile sunt pregatite sa ofere in aceste zile continuitatea serviciilor medicale, dar si a celor de siguranta publica. Avem experienta anilor precedenti, am discutat cu ministrii. Vor fi asigurate efective suplimentare si personal suficient, astfel incat sa existe o activitate neintrerupta a serviciilor de care oamenii au nevoie", a spus premierul la inceputul sedintei de Guvern.
Ea le-a multumit tuturor celor care sunt gata sa vina in ajutorul cetatenilor si vegheaza ca aceasta minivacanta sa fie lipsita de incidente - cadre medicale, politisti, jandarmi, pompieri, salvatori SMURD, scrie Agerpres.
"Cu aceasta ocazie, vreau sa transmit tuturor romanilor sarbatori linistite si le doresc sa se bucure alaturi de familie si alaturi de cei dragi", a incheiat premierul.
Guvernul va adopta noua Lege a turismului
Guvernul va adopta noua Lege a turismului, prin care promoveaza aceasta activitate ca factor de dezvoltare economica, a mai spus miercuri prim-ministrul Viorica Dancila.
"Un alt proiect important care a fost elaborat in urma unor ample consultari cu mediul de afaceri, autoritati locale si asociatii din domeniu este noua Lege a turismului, pe care o adoptam in cadrul sedintei de Guvern de astazi. Promovam turismul ca factor de dezvoltare economica, asa cum ne-am angajat prin programul de guvernare. Venim in sprijinul investitorilor din acest sector, care vor avea o lege mai clara si mai simpla, dar si al autoritatilor locale care primesc competente sporite pentru promovarea destinatiilor turistice", a precizat Dancila, in deschiderea sedintei Executivului.
Noua legislatie, a adaugat premierul, prevede crearea unui sistem informatic de evidenta a activitatii de turism, astfel incat sa existe "o situatie cat mai clara a anilor in care este nevoie de investitii sau de imbunatatirea serviciilor". "Acest lucru ne va ajuta la stabilirea unei strategii coerente de dezvoltare a sectorului turistic", a afirmat Dancila.
Pască tradițională cu brânză: rețeta autentică pas cu pas
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
Alegi o matrioska și afli calea karmică pe care trebuie să o urmezi chiar...
Sursa: garbo.ro
-
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea. Două aeronave F-16 au decolat după...
Sursa: kudika.ro