USR l-a chemat in Parlament pe ministrul Finantelor Orlando Teodorovici, pentru a explica, la doua luni de la intrarea in vigoare, care au fost efectele Ordonantei Lacomiei. Anuntata drept un pachet de masuri menite sa protejeze cetateanul roman, OUG114 a impins economia romaneasca spre o stare de criza.

"USR a atras atentia asupra efectelor nocive pe care le va produce ordonanta inca de la adoptare. Am aratat ca vor urma o serie de noi taxe si de reglementari care vor bulversa economia si se vor traduce in preturi mai mari pentru romani. Prima lovitura pentru buzunarele romanilor a fost anuntata deja, tariful la energie va creste cu 2.5% de la 1 martie, tocmai pentru a acoperi taxa pe cifra de afaceri de 2% perceputa prin OUG114 companiilor din energie.

«Domnul Valcov a spus ca a vorbit cu companii din energie inainte sa fie data aceasta Ordonanta. Cu care companii, mai exact? OUG114 a fost data, de fapt, in interesul a catorva companii, nicidecum pentru romani! A spus-o chiar consilierul colegului dumnealui de guvern, de la ministrul Energiei. Cei de la PSD au spus, in programul de guvernare, ca prioritatea lor este securitatea energetica a Romaniei. Prin OUG114, in schimb, au ingropat industria de carbune. Si au reusit sa amane si cea mai importanta investitie in productia de gaze naturale din Marea Neagra. Am ajuns un importator net de energie la preturi record la inceputul anului, din cauza PSD-ALDE, blocarea preturilor la productia interna fiind avantajul Gazpromului si al altor companii din regiune! Cei de la PSD si ALDE au spus ca plafonarea preturilor va fi doar pentru consumatorii de rand, dar au facut-o si pentru companiile industriale. Practic, le-au dat unor prieteni de-ai guvernarii un ajutor nesperat: acces la gaz ieftin. Oare domnul Teodorovici a avut, cumva, misiunea sa faca niste cadouri sponsorilor de partid?», a spus deputatul Cristina Pruna.

USR subliniaza ca ROBOR-ul, care influenteaza creditele romanilor, a crescut cu 9,7% de la inceputul anului si pana acum. Peste 6 miliarde de lei au disparut de pe Bursa dupa anuntul intrarii in vigoare a acestei Ordonante si au avut de pierdut tocmai companiile cu capital majoritar romanesc! In plus, Pilonul 2 de pensii este pe punctul de a fi desfiintat, dupa ce contributia romanilor la acest fond de pensii a fost diminuata anul trecut.

«In momentul in care domnul Teodorovici a fost investit in functie, a declarat ca nu se va adopta nicio taxa suplimentara, nicio crestere a unei taxe, impozit si asa mai departe. Nu stiu daca, acum, realizeaza ca noile conditii impuse acestor fonduri de Pilon 2, pe care inainte sa fie ministru, domnul Teodorovici le sustinea, vor conduce la desfiintarea lor! Cum puteti sa le cereti fondurilor din pilonul 2 sa mai aduca inca 800 de milioane de euro, in conditiile in care ele, nici pana acum, nu si-au recuperat investitiile facute in Romania? Si mai mult, vreti sa le si scadeti comisioanele lor, crescandu-le pe cele ale statului care nu face nimic. Daca ne uitam la bugetul de pensii, vedem ca domnul Teodorovici a pus, prin ministerul pe care il conduce, proiectii fanteziste pentru venituri»,
a afirmat deputatul Claudiu Nasui.

Citeste si:
Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu....
Parlamentul se întrunește...

Cadoul otravit al PSD-ALDE nu s-a limitat doar la sectorul energiei si al telecomunicatiilor. Ci s-a mers mai departe, instituindu-se taxa pe 'lacomie'. O taxa unica in lume prin faptul ca este legata de nivelul pretului banilor.

«Guvernul PSD-ALDE trebuie sa inteleaga si sa accepte un principiu economic simplu: daca nu produci, nu ai. Daca pedepsesti tot ce este productiv in Romania, ajungi la o saracie si mai adanca, o situatie economica si mai precara. Nu este posibil sa pedepsesti afacerile fara sa afectezi populatia. Aceasta ordonanta mareste costurile de finantare pentru afacerile romanesti, majoreaza costurile cu energia, comunicatiile si transporturile. Iar aceste costuri se vor transfera in preturi mai mari pentru romani la alimente, energie si transport. Deci, este o ordonanta care loveste in primul rand in cetateanul de rand, prin preturi mai mari cu 10-30% in acest an»
, a afirmat si deputatul Cosette Chichirau", se arata intr-un comunicat al formatiunii.

Citeste si:
4 motive pentru care angajații încep să se întoarcă în spațiile de...
4 motive pentru care...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.