Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, sustine ca nicaieri nu a fost "atacata" ca in Romania pentru ca a spus "niste lucruri".

"Eu cred ca faptul ca se apropie alegerile a facut ca dialogul dintre mine si autoritati (din Romania - n.r.) sa fie mult prea politizat si eu mi-am propus sa vorbesc de ceea ce fac eu si de ceea ce am facut si sa asigur in primul rand ca nu fac nimic altceva decat sa ajut Romania, sa fiu constructiva.

Sigur ca atunci cand vorbesc de riscuri, acest lucru intra in portofoliul meu si este obligatia mea de a spune tuturor statelor membre, sa nu va inchipuiti ca eu vin doar la dumneavoastra in emisiune, in Romania, eu peste tot dau interviuri, vorbesc de riscuri si in celelalte tari, pentru ca raspund de 28 de state membre. (...)

Aici se personalizeaza foarte mult. Nicaieri nu am fost atacata ca aici pentru ca am spus niste lucruri. De pilda, legat de spitalele regionale, ca stiti de unde a pornit, de la faptul ca s-a spus ca studiul de fezabilitate costa 250 de milioane. Eu totusi sunt obligata, sunt comisar european, sa spun: nu, studiul de fezabilitate costa 1,8 milioane. De ce dupa aceea o saptamana sa fiu atacata peste tot?", a declarat Cretu la Romania Tv.

Ea a tinut sa precizeze ca doreste sa treaca de aceasta etapa si sa sublinieze ca in ea autoritatile romane vor avea intotdeauna un partener.

"Nu este vina mea ca s-au schimbat cinci prim-ministri, pentru ca am inceput cu domnul Ponta, domnul Ciolos, domnul Grindeanu, domnul Tudose si acum doamna Dancila. La Transporturi - cred ca sapte sau opt ministri in ultimii cinci ani. Dar nu numai ca s-au schimbat persoane, s-au schimbat si prioritati. Sigur ca toate aceste lucruri au dus la intarzieri si era datoria mea sa spun acest lucru. Nu o fac intotdeauna cu zambetul pe buze, o fac cu tristete, dar eu acum sper sa vin numai cu vesti bune"
, a adaugat Cretu, citata de ziare.com.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.