"Nu exista niciun motiv de nelegalitate sau de incompatibilitate. Sa nu uitam ca am fost ministru, sunt deputat ales in Parlamentul Romaniei si s-ar fi constatat pana acum daca ar fi fost o stare de nelegalitate sau de incompatibilitate. Sunt cetatean roman cu domiciliul in Romania, asa cum cere legea, de asemenea nu am niciun fel de condamnare penala, dupa cum se stie. El acum cere o dovada a acestor lucruri, nu inteleg ce dovada. (...) Au mai fost sase ministri numiti acum cateva zile de catre presedintele Klaus Iohannis pentru care nu a cerut un fel de confirmare suplimentara. Daca doreste domnul Iohannis atat de mult, o sa ii trimit o copie dupa cartea mea de identitate.
Nu am niciun fel de alta calitate, in afara de cea de deputat. Dupa cum stiti, calitatea de mebru al Guvernuui este compatibila cu cea de senator sau deputat (...) Dumnealui a spus foarte clar atunci cand a iesit sa spuna ca ne respinge pe mine si pe domnul Mircea Draghici. Dansul candideaza la functie de presedinte anul acesta si vedem ca orice demers pe care il face presedintele in aceasta perioada cat a mai ramas pana la alegerile prezidentiale, toate activitatile lui trebuie sa le vedem din aceasta perspectiva. Exista un blocaj institutional la aceasta ora. Aceasta este situatia in care ne-a adus domnul presedinte Iohannis", a declarat Lia Olguta Vasilescu, potrivit Realitatea.net.
Presedintele Klaus Iohannis a motivat joi de ce a respins cele patru propuneri ale premierului Dancila.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro