Premierul Viorica Dancila a declarat joi, ca nu va exista un acord politic intre statele membre ale Uniunii Europene in privinta cadrului financiar multianual in timpul presedintiei romane a Consiliului UE, pentru ca nu exista consens, iar parerile sunt divizate.

"Nu (nu vom obtine un acord politic-n.r), avem o abordare realista. Am spus ca sper sa facem pasi importanti, dar nu vom obtine un acord politic pentru ca exista o divizare a parerilor privind acest aspect intre statele membre, iar Consiliulul UE din decembrie 2018 a reliefat acest lucru", a declarat Viorica Dancila, la postul public de radio, intrebata daca exista posibilitatea obtinerii unui acord politic intre statele membre UE in privinta cadrului financiar multianual in timpul presedintiei romane a Consiliului UE, potrivit Mediafax.

Chestionata care este cel mai dificil dosar din mandatul Romaniei la Presedintia Consiliului UE, premierul a spus ca va fi cu siguranta cadrul financiar multianual.

"Cu siguranta cadrul financiar multianual, pentru ca de modul in care vom gestiona acest dosar vor fi avute in vedere si celelalte politici, fie cele traditionale sau migratie, azil, politica externa, tot ceea ce vom hotara in urmatoarea perioada. Avem si alte provocari la care trebuie sa dam un raspuns, ma refer la Brexit, la UE post-brexit", a spus Dancila


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.