"Nu am avut ocazia sa-i spun ceea ce gandesc, pentru ca domnul Iohannis, pana sa atace la CCR pachetul pe autoritatea politistului, nu a avut interesul sa-mi spuna ca are aceasta intentie sau ca are anumite neclaritati si sa putem avea un dialog pe marginea acestui subiect. (...) Observ o insistenta a presedintelui de a sabota absolut orice actiune a Guvernului", a declarat Carmen Dan, la un post de televiziune, potrivit Antena3.ro.
Legea supusa controlului de constitutionalitate are ca obiect de reglementare modificarea si completarea unor acte normative din domeniul ordinii si sigurantei publice in scopul adoptarii unor masuri care sa conduca la cresterea capacitatii de interventie in acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitarii atributiilor de serviciu sau indeplinirii misiunilor, dar si a celor necesare asigurarii unei protectii juridice si fizice a personalului angajat.
Klaus Iohannis precizeaza, in sesizarea de neconstitutionalitate, ca legea a fost adoptata fara solicitarea avizului CSAT.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro