Marilen Pirtea, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, sustine ca scaderea numarului de copii de 0-4 ani este alarmanta, de aproape 50%, indicand un regres ce nu poate fi oprit fara solutii globale, ale intregii societati.

Fundamentul oricarei constructii demografice a unei tari il constituie populatia cu varsta cuprinsa in intervalul 0-4 ani, care a avut cea mai drastica scadere incepand din 1990, se arata in raportul publicat in noiembrie 2018 de Curtea de Conturi a Romaniei, cu privire la Auditul performantei privind finantarea invatamantului preuniversitar. “Acest raport indica precis amploarea fenomenului de regres demografic pe care l-a inregistrat Romania”, considera deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara.

Populatia cu varste cuprinse intre 0-4 ani a scazut de la 1.811,4 mii, in 1990, la 952 mii in anul 2016, ceea ce reprezinta o scadere cu peste 47%, un regres abrupt, care va impacta toate segmentele de varste. Raportul amintit confirma astfel: “Tara in care populatia de 0-4 ani s-a redus aproape la jumatate intr-un sfert de secol are un viitor sumbru referitor la existenta si pastrarea identitatii nationale.”

Efectele acestei scaderi se vor propaga esalonat in toate grupele de varsta

Efectele acestei scaderi dramatice se vor propaga esalonat in toate grupele de varsta ce urmeaza dupa prima grupa de copii, reducandu-se treptat efectivele de elevi din gradinite si scoli, dar si numarul gradinitelor si al scolilor, ca atare. “Raportul Curtii de Conturi mentioneaza ca, in paralel cu acaderea numarului copiilor din gradinite s-a redus si numarul gradinitelor, de la 1697 (in anul scolar 2009/2010) la 1205 gradinite (in anul scolar 2014/2015). La fel si in cazul numarului scolilor primare si gimnaziale, diminuarea este semnificativa, de la 4623 unitati in anul scolar 2009/2010, la 4050 unitati in anul scolar 2014/2015, o evolutie negativa indicativa pentru regresul accentuat in sistemul nostru de de invatamant. O reactie proportionala la acest regres demografic, reflectat si in sistemul de invatamant, nu poate sa fie decat globala, a intregii societati. Pentru ca sa aplicam solutii realiste de diminuare a acestui fenomen, devine mai mult decat necesara implicarea mai multor actori institutionali publici, dar si privati, ai responsabililor din administratia publica centrala, dar si ai liderilor reprezentativi din comunitatea locala”, arata deputatul liberal Marilen Pirtea.

Un exemplu tipic de interventie practica, pornita prin initiativa unui reprezentant al mediului economic privat, este cel dat prin proiectul prin care companiilor romanesti de succes li se propune sa “adopte” scoli, dezvoltand o relatie parteneriala directa intre mediul de afaceri si institutiile de invatamant.
Citeste si:
Deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD. Ce acuzații grave i...
Deputatul Aurel Bălășoiu a...

Potrivit unui comunicat remis 9am, aceasta initiativa, propusa de doamna Mariuca Talpes, cofondatoarea Bitdefender, isi propune sa contribuie la evolutia pozitiva a invatamantului din Romania, astfel incat acesta sa se repozitioneze in Top 10 european pana in 2035. Proiectul este un exemplu concret de implicare publica a liderilor economici din Romania pentru a concepe solutii globale in sprijinul retelei publice de invatamant. Proiectul propus de cofondatoarea Bidefender, companie aflata intre cele mai importante afaceri romanesti care a cunoscut succesul international, are in vedere un mecanism de sustinere a scolilor si programelor derulate de acestea, dupa cele mai actuale standarde, cu obiective bine definite in termeni de indicatori Pisa, masurabili si comparabili, pentru evaluarea obiectiva a progresului.

Citeste si:
Angajații din învățământ protestează la sediul Guvernului. Ce...
Angajații din învățământ...

„Lasand totul pe mana Ministerului Educatiei, considerand ca acesta este singur responsabil pentru evolutia sistemului de invatamant, nu vom contribui prea mult la incetinirea declinului populatiei scolare si a standardelor si rezultatelor din educatie. In schimb, daca vom intelege ca progresul poate fi generat printr-o relatie parteneriala devenita permanenta intre sistemul public de invatamant si liderii economiei reale, alaturi de cei din administratie, atunci cu siguranta vom gasi solutii globale si eficiente pentru reducerea vulnerabilitatii scolare, devenite azi critice pentru noi ca tara”, completeaza liberalul Marilen Pirtea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.