15 Decembrie 2018 , 14:26 in Politica
Facand referire la "Alianta Vestului", deputatul independent Remus Borza sustine ca "un astfel de proiect poate relansa si recredibiliza PNL", putand da nastere unei alternative la Klaus Iohannis in viitoarele alegeri prezidentiale.

"Patru primari si toti liberali s-au unit intr-o Alianta a Vestului care i-a speriat pe birocratii de la Bucuresti. Primarii municipiilor Timisoara, Cluj-Napoca, Arad si Oradea au lansat, in weekend, aceasta alianta cu scopul declarat: atragerea de fonduri europene direct de la Bruxelles. (...)

Imediat au aparut si reactiile de la Bucuresti. O incercare de regionalizare, de autonomie, au opinat birocratii de pe malurile Dambovitei. Din punctul meu de vedere, reprezinta un act firesc, normal. Vorbim in Constitutie de o anumita autonomie a administratiei care ar trebui aplicata si extinsa. Dar mai inainte de toate administratia publica locala trebuie reformata. (...)

Chiar pe vremea lui Dragnea, cand era ministru la Dezvoltare, s-a incercat o reformare a administratiei publice locale, prin infiintarea celor opt euro-regiuni, care se suprapuneau si pe provinciile istorice romanesti. Proiectul a fost abandonat din motive lesne de inteles. Scadea influenta Bucurestiului si a partidului de guvernamant, cata vreme fondurile bugetare erau alocate direct euroregiunilor, si nu mai erau distribuite in baza unor criterii politice si, evident, partizane de catre Ministerul Dezvoltarii. Trebuie sa acceptam ca actualul model de organizare a administratiei publice locale este unul anacronic. Aruncam, in fiecare an, peste 30 miliarde euro in administratia publica. Cu toate acestea, doua treimi din satele si comunele tarii nu au asfalt, canalizare, apa curenta si gaze. Situatie inacceptabila pentru o tara europeana in secolul XXI. Evident, nu mai putem accepta o armata de 700.000 de bugetari in administratia publica locala, din care, aproape 300.000 de lefegii in autoritatile executive locale. Cele patru orase care au constituit Alianta Vestului, la care, din ianuarie 2019, li se vor alatura municipiile Sibiu si Alba Iulia, reprezinta modele de bune practici in ceea ce priveste administrarea comunitatii si absorbtia de fonduri europene. Cele sase orase sunt in TOP 10 orase privind dezvoltarea, cifra de afaceri si PIB per capita, grad de civilizatie, cultura si educatie. Haideti sa replicam astfel de modele de organizare si asociere si in Moldova sau in judetele din sudul tarii care sunt la coada clasamentului.

Avem de a face,pe langa oportunitatile economice si de dezvoltare oferite de aceasta Alianta, si cu o miscare politica din partea semnatarilor. PNL nu a reusit, nici in Anul Centenarului, sa iasa cu nimic in fata, nici macar sa capitalizeze politic mostenirea Bratienilor ca intregitori de tara. Electoratul liberal, dezamagit de politica actualei conduceri, migreaza deja spre ALDE sau spre Ciolos. Un astfel de proiect poate relansa si recredibiliza PNL si poate crea chiar o alternativa la Iohannis din perspectiva alegerilor prezidentiale de anul viitor. Organizatiile PNL din Ardeal, extem de puternice, ar putea sa-l sustina pe Emil Boc la presedintia Romaniei. 'Grupul de la Cluj' joaca tare. La doua capete
", a scris Remus Borza pe blogul sau.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Borza, despre "Alianta Vestului": Poate relansa si recredibiliza PNL si poate crea o alternativa la Iohannis la prezidentiale.


Ultima ora din Politica pe 9AM