Deputatul USR Stelian Ion considera ca modificarile aduse Codului de procedura penala in Comisia speciala pe legile justitiei genereaza alte dispozitii neconstitutionale si USR va sesiza din nou CCR.

"Suntem nemultumiti de ceea ce a iesit din comisie, avand un suport atat de important, si anume decizia CCR, este inadmisibil sa generam alte dispozitii neconstitutionale si ele. Vom ataca la CCR aceste dispozitii pentru ca am identificat cel putin 5 articole care incalca, din punctul nostru de vedere, decizia CCR. Este foarte grav, inadmisibil ca nimeni nu-si asuma raspunderea din acesti corifei ai justitiei din partea puterii actuale, nici domnul Iordache, nici domnul Tudorel Toader. Nimeni nu-si da demisia si spun ca totul este in acord cu CCR. Sunt numai articole in favoarea infractorilor, niciun articol in favoarea victimelor infractiunilor si acest lucru trebuie sa dea tuturor de gandit", a afirmat deputatul USR Stelian Ion la Parlament, potrivit stiripesurse.ro.

Deputatul USR a spus ca una dintre prevederile pe care le considera neconstitutionale se refera la probatorii, cu mentiunea ca sunt si multe texte neclare.

"Sunt unele reglementari referitoare la probatorii, ingreunarea probatoriilor. Spre exemplu, s-a vorbit de situatia in care organul judiciar gaseste la perchezitie alte obiecte decat cele pentru care s-a dat mandat, acele obiecte nu pot fi folosite ca proba si trebuie sa fie ignorate de catre organul judiciar. E in profund dezacord cu chiar ceea ce a spus CCR. Si se pare socant sa vedem ca, in ciuda acestor evidente, puterea actuala ignora aceste lucruri. (...) Un alt exemplu este dreptul avocatului de a studia dosarul intr-un anumit termen, in trei zile sau in 6 ore - in cazul masurilor preventive - este legat de un termen care incepe sa curga de la un moment neclar, nu este bine definit. Sunt situatii referitoare la nulitati, inca sase motive noi de anulare absoluta care vor conduce la anularea probelor si vor conduce la achitari, in conditiile in care aceste chestiuni legate de nulitati sunt foarte importante si sunt de esenta a procesului penal", a explicat Stelian Ion.

Citeste si:
Modificări importante la Legea privind regimul deșeurilor. Daniela...
Modificări importante la...

De asemenea, Stelian Ion a criticat si prevederile referitoare la caile de atac.

"S-au introdus noi motive de cai de atac, spre exemplu cauza referitoare la lipsa semnaturii de pe hotararea judecatoreasca a fost introdusa ca fiind o noua cale de atac si la revizuire si la contestatia in anulare, ceea ce este inadmisibil juridic. Trebuie sa fie introdusa calea de atac la un singur articol, nu pot fi mai multe cai de atac cu aceleasi motive. Am spus ca aceste prevederi sunt croite dupa vointa si interesul domnului Liviu Dragnea pentru ca nu exista o cazuistica bogata cu privire la nesemnarea hotararilor. In general, 99% din hotarari sunt semnate de judecatori, foarte rar se intampla ca in cazul domnului Dragnea.(...) Este evident pentru noi ca aceste articole incearca sa-l avantajeze, nu stim daca ii vor folosi in mod concret, daca le va aplica si daca judecatorii vor accepta aceste aparari", a mai spus Stelian Ion.

Citeste si:
Stelian Ion: Klaus Iohannis ar trebui să convoace de urgență CSAT...
Stelian Ion: Klaus Iohannis...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.