Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice, a interpelat ministrul Afacerilor Interne cu privire la o serie de declaratii pe care acesta le-a facut in cadrul Comisiei de aparare de la Senat in urma cu 2 luni. Doamna ministru Carmen Dan si-a anuntat atunci ”intreaga disponibilitate” de a incepe controlul asupra retelei de socializare Facebook si de a initia demersuri impotriva celor care se exprima impotriva politicienilor. Prin raspunsul sau, ministrul Carmen Dan confirma: Ministerul Afacerilor Interne actioneaza si impotriva celor care protesteaza pe Facebook, se arata intr-un comunicat USR.

"«Ne-am obisnuit cu propunerile cel putin excentrice, daca nu chiar nedemocratice, ale unor parlamentari ai Puterii, precum senatorul Brailoiu, presedintele comisiei de Aparare din Senat. Ne-am resemnat cu gandul ca acestia au probleme de adaptare la cadrul democratic, chiar daca, biologic vorbind, sunt oameni care s-au maturizat dupa decembrie 1989. Insa dincolo de parlamentarii care viseaza sa controleze internetul dupa un model patentat in Coreea de Nord, pozitionarea ministrului Afacerilor Interne nu este doar criticabila, ci de-a dreptul periculoasa. Pentru ca propuneri parlamentare fanteziste sau cu nostalgii totalitare am mai intalnit, insa niciun ministru de Interne nu a intrat asumat si total intr-o astfel de campanie impotriva libertatii.

La paravanul securitatii nationale – in orice regim totalitar sau macar autoritar – sunt incalcate drepturile individuale. Doamna Carmen Dan, in raspunsul trimis, ma asigura ca vrea sa controleze Facebook, insa doar pentru a combate 'amenintarile si instigarile la violenta'. Ceea ce ar putea parea rezonabil, nu? Cu siguranta. Insa atitudinea din ultimii ani de guvernare si interventia brutala impotriva manifestantilor pasnici ne-au demonstrat ca Partidul Social Democrat poate vedea oricand si oriunde o 'amenintare'.

Poate doamna Carmen Dan va considera o amenintare la adresa partidului orice mesaj antipesedist. Sa ne amintim cum a reactionat Politia, la ordinul doamnei ministru, fara macar sa citeasca legea inainte, in cazul numarului de inmatriculare din Suedia. E doar un exemplu, cel mai facil.

Poate orice persoana care crede ca Politia si Jandarmeria nu trebuie sa devina intrumente politice la indemana unei doamne fara competente certe va fi considerata o amenintare si tratata in consecinta. In fond, nu cu mult timp in urma, aceiasi pesedisti incercau sa isi contruiasca o lege care sa ii protejeze si de huiduieli, punandu-se la egalitate cu simbolurile nationale.

Nimeni nu isi doreste propagarea violentei. In mediul online sau oriunde altundeva. Dar nici Partidul Social Democrat si nici doamna Carmen Dan nu au demonstrat ca pot face diferenta intre o amenintare si o nemultumire. Altfel, poate, nu ar fi trimis trupele de jandarmerie impotriva unor cetateni pasnici, pe 10 august. Asa cum se pregatesc sa o faca acum, din nou, in mediul virtual»", a declarat deputatul Dehelean.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.