Provocari majore
Potrivit presedintelui, pentru prima data de la aderarea la Uniune in 2007, Romania va avea de gestionat, in calitate de Presedintie a Consiliului UE, unele provocari majore: Brexit-ul, negocierea Cadrului Financiar Multianual post-2020 si problema migratiei. De asemenea, in primul semestru al anului viitor, vor fi organizate alegeri pentru Parlamentul European, scrie Agerpres.De asemenea, seful statului a subliniat ca una dintre prioritatile asumate de catre Romania este consolidarea convergentei europene prin promovarea coeziunii, competitivitatii si conectivitatii, iar pentru atingerea acestui obiectiv central, un rol important il vor avea actiunile destinate ocuparii fortei de munca si intaririi drepturilor sociale."Sunt doar unele dintre cele mai importante chestiuni pe care imi doresc sa le putem trata cu deplina seriozitate si eficienta pentru a contribui si noi la consolidarea proiectului european. Un succes al presedintiei romanesti inseamna, in definitiv, rezultate concrete pentru cetatenii europeni. Insa, dincolo de proiectele si demersurile palpabile, imi doresc sa putem readuce optimismul pentru cetatenii europeni. Pentru acest obiectiv indraznet, avem insa nevoie de un efort colectiv pentru gasirea unor solutii pentru o Uniune Europeana puternica si adaptata, care sa corespunda aspiratiilor generatiilor viitoare. Tocmai de aceea, in aceasta dificila misiune din 2019, Romania acorda o importanta deosebita dialogului social european. Trebuie sa oferim un exemplu de seriozitate si profesionalism, din partea unui stat membru UE tanar, modern si dezvoltat, constient de responsabilitatile si drepturile care ii revin in privinta gestionarii pietei muncii", a afirmat presedintele Iohannis in mesaj.
"Dezvoltarea sectorului digital este, de asemenea, fundamentala pentru progresul economic, iar eforturile trebuie indreptate catre transformarea Uniunii Europene intr-un lider la nivel mondial in acest domeniu. Consider ca implicarea dumneavoastra este vitala in toate aceste proiecte si in aceasta etapa. De aceea, ma bazez pe expertiza pe care o puteti furniza si pe care, iata, o subliniez si o recunosc astazi. Evenimentul la care participati astazi are loc cu doar cateva zile inainte de implinirea unui secol de la realizarea unitatii nationale romanesti, moment de mare sarbatoare pentru noi, romanii, si pentru tara noastra. In acesti 100 de ani, romanii au luptat, uneori cu pretul vietii, pentru o Romanie moderna si democratica, iar integrarea europeana reprezinta unul dintre cele mai importante proiecte din ultimul secol. De aceea, asa cum spunea recent presedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, aceasta nu este doar o sarbatoare romaneasca, ci este o sarbatoare europeana. Cresterea economica, consolidarea democratica, libera circulatie a persoanelor sunt doar cateva dintre beneficiile pe care aderarea la UE ni le-a adus. Romania este puternic atasata de principiile si valorile europene, iar romanii nu isi vad viitorul in afara Uniunii Europene. Tocmai de aceea, eforturile noastre se vor indrepta catre consolidarea proiectului european prin intarirea democratiei si a statului de drept, respectul fata de cetatean, promovarea libertatilor fundamentale", se mai arata in mesajul presedintelui Iohannis.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Daciana Sârbu, din nou îndrăgostită! Primele imagini cu iubitul ei surprinse...
Sursa: kudika.ro