Politica14 Noiembrie 201815:24de Clara Vacaru

Lectura de un minut

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Dobrogei si al sarbatoririi a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu Romania.

"In urma cu 140 de ani, in baza prevederilor Tratatului de la Berlin, Dobrogea a revenit sub autoritatea si administratia romaneasca. Este un moment important al istoriei noastre moderne, pe care il celebram astazi cu respectul cuvenit pentru curajul si sacrificiul romanilor in Razboiul de Independenta, care au facut posibila unirea Dobrogei cu Romania. In acelasi timp, onoram viziunea si daruirea cu care politicienii romani ai sfarsitului secolului XIX au gandit si pus in aplicare un proiect care a condus, in doar trei decenii, la integrarea deplina, politica, economica si sociala a regiunii dintre Dunare si Marea Neagra”, a transmis presedintele Romaniei.

Acesta a facut referire la mesajul adresat dobrogenilor de catre Principele Carol, pe 14 noiembrie 1878, pe care-l vede ca o ”o chintesenta a viziunii asupra rolului politicii si administratiei publice in transformarea si dezvoltarea Dobrogei”.

In plus, seful statului spune caa, proclamarea unirii Dobrogei cu Romania de acum 140 de ani ”ne arata ca procesul de unificare a provinciilor istorice romanesti a insemnat si edificarea unei natiuni, care crede cu tarie in valorile democratiei si in respectarea drepturilor omului”.

Lectia pe care unirea Dobrogei cu Romania ne-o transmite noua astazi, peste ani, este ca forta natiunii sta in coeziunea oamenilor, asigurata de sisteme publice si infrastructura functionale, si in solidaritatea cetatenilor, uniti in jurul unor valori si proiecte comune, aparati de legi drepte si egale pentru toti”, a mai mentionat presedintele Klaus Iohannis.

Citeste si:
Iohannis: „Vom face o evaluare la sânge a sistemului sanitar românesc”
Iohannis: „După terminarea...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.