"In urma cu 140 de ani, in baza prevederilor Tratatului de la Berlin, Dobrogea a revenit sub autoritatea si administratia romaneasca. Este un moment important al istoriei noastre moderne, pe care il celebram astazi cu respectul cuvenit pentru curajul si sacrificiul romanilor in Razboiul de Independenta, care au facut posibila unirea Dobrogei cu Romania. In acelasi timp, onoram viziunea si daruirea cu care politicienii romani ai sfarsitului secolului XIX au gandit si pus in aplicare un proiect care a condus, in doar trei decenii, la integrarea deplina, politica, economica si sociala a regiunii dintre Dunare si Marea Neagra”, a transmis presedintele Romaniei.
Acesta a facut referire la mesajul adresat dobrogenilor de catre Principele Carol, pe 14 noiembrie 1878, pe care-l vede ca o ”o chintesenta a viziunii asupra rolului politicii si administratiei publice in transformarea si dezvoltarea Dobrogei”.
In plus, seful statului spune caa, proclamarea unirii Dobrogei cu Romania de acum 140 de ani ”ne arata ca procesul de unificare a provinciilor istorice romanesti a insemnat si edificarea unei natiuni, care crede cu tarie in valorile democratiei si in respectarea drepturilor omului”.
”Lectia pe care unirea Dobrogei cu Romania ne-o transmite noua astazi, peste ani, este ca forta natiunii sta in coeziunea oamenilor, asigurata de sisteme publice si infrastructura functionale, si in solidaritatea cetatenilor, uniti in jurul unor valori si proiecte comune, aparati de legi drepte si egale pentru toti”, a mai mentionat presedintele Klaus Iohannis.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro