26 Octombrie 2018 , 14:51 in Yuppy
Uniunea Salvati Romania (USR) anunta ca Parlamentul va inainta, vineri, initiativa cetateneasca "Fara Penali in functii publice" catre Curtea Constitutionala pentru controlul de constitutionalitate.

"Pe 21 septembrie au fost depuse 850.000 de semnaturi, dintre care aproximativ 800.000 validate de primari. Odata cu predarea semnaturilor la Parlament, presedintele grupului de initiativa, avocatul Mihai Badea, a predat un proces verbal cu alte aproape 100 de localitati unde dosarele cu semnaturi au fost depuse in termen la primarii de catre imputernicitii initiativei, dar autoritatile nu le-au validat in timp util pentru depunere sau chiar au refuzat sa le mai elibereze. Procedura depunerii initiativelor cetatenesti prevede, in acest caz, posibilitatea depunerii semnaturilor in mai multe transe, chiar daca s-a depasit termenul prevazut de lege, 6 luni de la publicarea in Monitorul Oficial. Astazi au fost depuse semnaturi din municipiile Sfantul Gheorghe si Targu Secuiesc din judetul Covasna plus alte cateva comune din tara", se arata intr-un comunicat al USR, potrivit Agerpres.

Conform aceleiasi surse, grupul de initiativa a decis sa nu mai astepte listele din localitatile unde primarii nu vor sa elibereze semnaturile.

"In contextul in care statul de drept este atacat fara precedent, consideram ca este momentul ca initiativa 'Fara Penali in functii publice' sa mearga mai departe. I-am transmis mesajul nostru inclusiv presedintelui Klaus Iohannis si din aceste considerente am decis sa continuam procedura prin a informa Parlamentul ca poate depune semnaturile la CCR pentru controlul de constitutionalitate. Este urgent ca initiativa sa ajunga pe masa CCR si apoi sa inceapa procedura parlamentara, cu dezbateri in comisii si vot in plenul Camerei Deputatilor si Senat", a declarat presedintele USR Dan Barna.

USR va intenta procese primarilor care refuza sa respecte legea si o incalca flagrant

In mai multe localitati din judetele Suceva, Neamt si Vrancea, primarii au refuzat sa elibereze semnaturile: judetul Suceava (Mitrocu Dragomirnei, Rasca, Slatina, Valea Moldovei), judetul Neamt (Bargaoani, Agapia, Dobreni, Baltatesti, Baleni), Vrancea (Marasesti, Panciu, Mera, Garoafa, Corvita, Poiana Cristei). In alte localitati, primarii au refuzat sa ateste semnaturile, de exemplu in Ghimbaresti (Constanta), Balasesti, Frumusita (Galati), Ciresu (Mehedinti), Pestisani (Gorj), a mentionat USR.

Initiativa "Fara Penali in functii publice" propune ca articolul 37 din Constitutie, care reglementeaza dreptul de a fi ales, sa fie completat cu un nou alineat, avand urmatorul continut: "Nu pot fi alesi in organele administratiei publice locale, in Camera Deputatilor, in Senat si in functia de Presedinte al Romaniei cetatenii condamnati definitiv la pedepse privative de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie, pana la intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii." Obiectivul USR este declansarea referendumului "Fara Penali in functii publice".



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului USR: Initiativa "Fara Penali in functii publice" va fi inaintata Curtii Constitutionale.


Ultima ora din Yuppy pe 9AM