Presedintele Klaus Iohannis intentioneaza sa-i cheme la consultari, saptamana viitoare, pe liderii partidelor parlamentare, pe tema legilor Justitiei, au declarat pentru Agerpres surse politice.

Seful statului a solicitat Parlamentului sa tina cont de opiniile Comisiei de la Venetia si sa reevalueze modificarile aduse legilor Justitiei, dar si Codurilor Penale si de Procedura Penala, pentru ca "impactul negativ asupra Justitiei si a statului de drept sa inceteze".

Iohannis considera ca aspectele foarte grave retinute de Comisia de la Venetia cu privire la modificarile aduse legilor justitiei si codurilor penale reprezinta un semnal fara echivoc, de care actuala guvernare si majoritate parlamentara trebuie sa tina cont pentru a nu impinge Romania pe o directie incompatibila cu valorile Uniunii Europene, scrie Agerpres.

"Cele doua opinii ale acestui for european sunt extrem de critice si confirma, asa cum era previzibil, toate neregulile sesizate de mai bine de un an de zile de catre Presedintele Romaniei, de opozitia parlamentara, de societatea civila, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecatori si procurori", se arata intr-un comunicat.
Iohannis subliniaza ca, prin concluziile prezentate public, "Comisia de la Venetia constata ca modificarile aduse legilor justitiei si legislatiei penale bulverseaza intregul sistem judiciar si genereaza efecte negative, iar o serie de prevederi nou introduse vor avea consecinte directe asupra unor proceduri si dosare penale in care sunt implicati oameni politici".

De asemenea, seful statului considera ca "este inacceptabil ca intreaga legislatie din acest domeniu esential pentru orice democratie autentica sa fie dramatic alterata, doar pentru a-i proteja pe unii lideri politici care au probleme cu justitia".

Administratia Prezidentiala precizeaza ca, in ceea ce priveste modificarile aduse legislatiei penale, multe dintre aspectele vizate de Comisia de la Venetia au fost punctate si in obiectia de neconstitutionalitate ridicata de presedintele Iohannis.

"Viteza nejustificata a adoptarii, absenta consultarilor reale si lipsa de transparenta sunt elemente care afecteaza in mod negativ calitatea legislatiei si genereaza incertitudine. Mai mult, unele modificari ignora conventii internationale la care Romania este parte sau depasesc cu mult unele hotarari ale Curtii Constitutionale", precizeaza Administratia Prezidentiala.
Totodata, presedintele considera ca, "din dorinta de a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coalitia PSD-ALDE prejudiciaza iremediabil nu numai statul de drept si increderea cetateanului ca nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de functia sau pozitia pe care o are in societate, ci si toate eforturile unei intregi natiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile".

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Klaus Iohannis condamna ferm "comportamentul iresponsabil al Ministrului Justitiei care sub pretextul implementarii recomandarilor Comisiei de la Venetia in cuprinsul Ordonantei de Urgenta 92/2018, a inclus prevederi fara nicio legatura cu acestea, ba chiar contrare lor, de natura sa sporeasca ingrijorarea partenerilor europeni".

Presedintele mentioneaza ca acesta este un nou episod dintr-un lung sir de "decizii controversate" luate ministrul Tudorel Toader in timpul mandatului sau. "In acest mod, Ministrul Justitiei si-a compromis definitiv credibilitatea, motiv intemeiat pentru a-si prezenta demisia din functie", se spune in comunicat.

Presedintele Iohannis solicita Parlamentului sa tina cont de opiniile cuprinse in raportul Comisiei de la Venetia si "sa reevalueze cu maxima celeritate modificarile aduse legilor justitiei, dar si Codurilor Penale si de Procedura Penala pentru ca impactul negativ asupra justitiei si a statului de drept sa inceteze".

"Presedintele Romaniei considera ca reevaluarea in ansamblu a modificarilor in discutie va trebui sa se realizeze printr-un proces amplu si real de consultare, astfel incat sa rezulte o legislatie imbunatatita, care sa se bucure de un larg sprijin al societatii romanesti si, totodata, sa garanteze respectarea statului de drept si a tuturor standardelor internationale in materie", adauga sursa citata.
Reforma propusa a Codului Penal si Codului de Procedura Penala slabeste lupta impotriva coruptiei in Romania si combaterea altor delicte grave, avertizeaza Comisia de la Venetia in opinia adoptata vineri, se arata intr-un comunicat emis de acest organism al Consiliului Europei.

Comisia de la Venetia si-a exprimat in aceasta opinie preocuparea ca multe dintre proiectele de amendamente la Codul Penal si Codul de Procedura Penala in Romania slabesc serios eficienta sistemului de justitie penala in combaterea faptelor de coruptie, a infractiunilor comise cu violenta si a crimei organizate.

Citeste si:
Cioloș: „Merg astăzi în Parlament pentru a stabili prioritățile de...
Cioloș: „Priorităţile...

Prin urmare, Comisia de la Venetia recomanda autoritatilor romane sa efectueze o reexaminare completa a amendamentelor pentru ambele coduri printr-un proces de consultare efectiv si cuprinzator, cu obiectivul de a inainta o propunere legislativa solida si coerenta care sa beneficieze de o sustinere larga in interiorul societatii romanesti si care sa tina cont deplin de standardele aplicabile in materie, si sa dea curs indrumarilor date de Curtea Constitutionala.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.