Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat miercuri, in plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, ca executivul comunitar urmareste ultimele evolutii din Romania cu ingrijorare si a reiterat ca independenta sistemului judiciar si capacitatea sa de a lupta impotriva coruptiei sunt esentiale pentru o Romanie puternica in UE.

"Multi romani sunt ingrijorati ca schimbarile propuse la aceste legi pot submina eforturile de durata impotriva coruptiei si a independentei sistemului judiciar. Sunt preocupari pe care Comisia le impartaseste. Ca gardian al tratatelor, cand vine vorba de aplicarea legii UE si de respectarea valorilor fundamentale, Comisia intervine pe baza unei analize legale meticuloase care se concentreaza pe masuri nationale concrete si se analizeaza intr-un dialog cu autoritatile. In aceste chestiuni, Comisia este oarba din punct de vedere politic si clinica in abordarea ei", a declarat Frans Timmermans in cadrul dezbaterii din plenul PE privind situatia statului de drept din Romania, potrivit Agerpres.

El s-a referit in discursul sau si la chestiunea protocoalelor secrete, care a fost invocata de numerosi politicieni romani ai puterii atat la Bruxelles, cat si la Bucuresti.

Retail jobs

"Climatul necesar pentru reforma s-a deteriorat din cauza protocoalelor secrete intre procuratura si serviciile de informatii. Le cer autoritatilor romane sa efectueze investigatii depline si impartiale asupra acestor chestiuni", a spus Timmermans.

"Reformele legilor justitiei si ale codurilor penale sunt interconectate si trebuie evitat ca ele sa aiba un efect negativ asupra independentei justitiei si a eficientei sale in combaterea coruptiei. De aceea, Comisia a discutat aceste chestiuni cu guvernul la cel mai inalt nivel si si-a facut publice preocuparile", a subliniat prim-vicepresedintele Comisiei.

El a exprimat si preocuparea CE pentru demiterea procurorului sef al DNA si pentru declansarea procedurii de evaluare a procurorului general. "Vreau sa reamintesc ca bilantul DNA este principalul motiv pentru o evaluare pozitiva a Romaniei din raportul MCV din ianuarie 2017", a spus Timmermans.

Citeste si:
Zeci de infectări cu virusul West Nile în UE. Țările cu cele mai...
Zeci de infectări cu virusul...

"Urmarim ultimele evolutii din Romania cu preocupare. Independenta sistemului judiciar si capacitatea sa de a lupta impotriva coruptiei sunt esentiale pentru o Romanie puternica in UE", a reiterat inaltul oficial european.

"Comisia va trage concluziile adecvate daca amendamentele la codurile penale, legile justitiei si legea conflictelor de interese sunt promulgate fara a tine cont de preocupari. Nu vom ezita sa trecem la actiune, acolo unde va fi necesar, pentru a asigura compatibilitatea cu tratatele. Comisia va utiliza toate mijloacele aflate la dispozitia ei, fie MCV, fie altele. Comisia face apel la Romania sa puna procesul de reforma inapoi pe fagasul normal", a subliniat Timmermans.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.