In cadrul discutiilor cu membrii delegatiei Comisiei de la Venetia, presedintele Iohannis a apreciat expertiza tehnica a acestui organism, precum si importanta opiniilor exprimate de acesta atat in privinta legilor justitiei, cat si a Codului penal si a Codului de procedura penala.
Seful statului a reiterat principalele probleme ridicate de noua forma a legislatiei penale, asa cum a fost votata de catre Parlament.
"In acest context, presedintele Romaniei a aratat ca modificarile Codurilor penale diminueaza predictibilitatea si dezechilibreaza sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Presedintele Klaus Iohannis a sustinut ca este inacceptabila distrugerea coerentei legislative. De asemenea, presedintele Romaniei a subliniat ca modificarile propuse de actuala majoritate parlamentara risca sa compromita efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani", arata Administratia Prezidentiala, potrivit Agerpres.
Seful statului a evidentiat ca implicarea si sprijinul expertilor Comisiei de la Venetia au rolul de a ajuta Romania sa aiba o legislatie performanta si moderna.
Intalnirea a avut loc in cadrul pregatirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificari ale Codului penal si ale Codului de procedura penala adoptate de catre Parlament. In acest caz, Comisia de la Venetia a fost sesizata de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro