La finalul unei sedinte destul de tensionata, in cadrul careia s-a cerut si demisia ministrului de Interne, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a tinut o conferinta de presa pentru a lamuri ce anume s-a discutat.

Unul dintre anunturile facute de Dragnea dupa sedinta a fost lansarea unui program national pentru revitalizarea statiunilor balneare.

El a declarat ca pentru punerea in practica a acestei masuri va fi alocat cel putin un miliard de euro in urmatorii zece ani, beneficiarii fiind atat agentii economici, cat si administratiile publice locale, scrie Agerpres.

"Astazi am adoptat o masura pe care o consideram importanta, la care lucram de ceva timp, am vorbit despre ea si in campania electorala, si anume un program de revitalizare a statiunilor balneare din Romania. Vorbim de cel putin un miliard de euro in urmatorii zece ani pentru cele 31 de statiuni balneare. Este vorba de un fond care va fi creat la care vor avea acces la o parte din el agentii economici care opereaza in acele statiuni, iar la alta parte vor avea acces autoritatile locale prin proiectele depuse si de unii si de altii", a precizat Dragnea.

Dragnea anunta ca premierului i s-a cerut demararea procedurii de rechemare in tara a lui Maior

De asemenea, a anuntat ca premierului Viorica Dancila i s-a cerut sambata, la reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD de la Neptun, sa fie demarata procedura pentru rechemarea in tara a ambasadorului Romaniei in SUA, George Maior.

"Inca o solicitare transmisa doamnei prim-ministru, acum la grupurile parlamentare - ca domnul Melescanu sa porneasca procedura de rechemare in tara a ambasadorului Maior (...) S-a cerut doamnei prim-ministru ca sa-i ceara domnului ministru Melescanu sa declanseze procedura de rechemare a domnului ambasador George Maior din Statele Unite ale Americii in Romania, procedura care inseamna ministru de Externe, prim-ministru, presedinte (...) Daca domnul ministru Melescanu va analiza ca din punct de vedere diplomatic, juridic (...) nu este oportun, o sa discutam in coalitie",
a declarat Dragnea.

Dragnea: Schimbarea legislatiei privind securitatea nationala trebuie sa purceada rapid

Schimbarea legislatiei privind securitatea nationala trebuie "sa purceada rapid", a afirmat sambata presedintele PSD, Liviu Dragnea, el adaugand ca serviciile "trebuie sa se modernizeze".
"Am discutat astazi ca schimbarea legislatiei privind securitatea nationala sa purceada rapid si acolo se va discuta si despre posibilitatea infiintarii acelei agentii. Eu nu am o idee proasta despre infiintarea Agentiei nationale de interceptare, adica o institutie (...) Eu vreau sa inceapa aceste dezbateri si vreau sa inchidem, pentru ca noi discutam de niste structuri care au iesit din matca (...) Trebuie sa se modernizeze serviciile, trebuie sa se modernizeze legile ca sunt foarte vechi si, daca se va considera ca e nevoie de acea agentie (de interceptari n.red.), (...) daca e oportuna, o sa o sustinem", a declarat Dragnea, dupa sedinta CExN a Partidului Social Democrat si reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, care au avut loc sambata la Neptun.
Totodata, Dragnea a precizat ca sambata i s-a cerut ferm presedintelui Comisiei parlamentare de control a activitati SRI, Claudiu Manda, "sa analizeze cu celeritate" activitatea directorului SRI, Eduard Hellvig.

"Astazi, in grup, s-a discutat si s-a cerut foarte ferm domnului Claudiu Manda sa analizeze cu celeritate, la Comisie, activitatea domnului director Hellvig in legatura cu ultimul protocol de care Comisia n-a fost informata", a mai afirmat Dragnea.

Guvernul pregateste ajutoare pentru salariatii de la fermele de porci care si-au pierdut locurile de munca

Potrivit acestuia, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, si cel al Muncii, Olguta Vasilescu, trebuie sa pregateasca, pana saptamana viitoare, pachetul de masuri care trebuie adoptat pentru sprijinirea salariatilor concediati.
"Domnul ministrul Teodorovici si doamna Olguta Vasilescu au primit de la doamna prim-ministru Viorica Dancila tema ca pana la inceputul saptamanii viitoare sa gaseasca un pachet de masuri asiguratorii pentru angajatii care acum au ramas fara locuri de munca din complexele de porci la care au fost sacrificate aceste animale. Au ramas pe drumuri si nu pot fi lasati asa si rapid vor gasi un pachet de masuri asiguratorii si va fi comunicat ulterior", a afirmat Dragnea.
Totodata, liderul PSD spune ca proprietarii porcilor ucisi vor fi despagubiti la o greutate estimata a animalelor, nu la greutatea din ziua sacrificarii.
"I-am solicitat domnului ministru Daea si domnului ministru Teodorovici si, de asemenea, doamnei ministru sa gestioneze aceasta solicitare ca despagubirile pentru gospodariile de la care au fost sacrificati porci sau de la care, din pacate, s-ar putea sa fie nevoie sa sacrificati porci in continuare sa nu se acorde la greutatea animalului care este in momentul respectiv, pentru ca o familie creste un porc sau doi si avea de gand sa ii creasca pana la Craciun si trebuie sa stabileasca pana luni cei doi ministri care este greutatea estimata la care de regula ajunge pana la Craciun si la acea greutate sa fie acordate despagubirile si procedurile sa fie acordate rapid. Banii sunt pregatiti. Imediat dupa rectificare vor incepe aceste proceduri si in maxim o saptamana va incepe alocarea de bani", a precizat Dragnea.

Citeste si:
Cum poți crește coeziunea dintre angajați pe termen lung – 4...
Cum poți crește coeziunea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.