Primarul orasului Iasi, Mihai Chirica sustine ca presedintele PSD, Liviu Dragnea, a scufundat partidul, declaratiile Ecaterinei Andronescu, fiind tardive.

"Am ajuns, din pacate, si vorbesc in calitate de cetatean al acestei tari, in cea mai penibila situatie din 1992 si pana in prezent. Imaginea Romaniei este praf. De la mineriada, bataia jandarmilor din Piata Victoriei vine sa remonteze o teorie care a dominat foarte mult spectrul politic romanesc si international: ca PSD este succesorul de drept al fostului partid comunist, ca foloseste aceleasi solutii in ceea ce priveste guvernarea bazata pe autocratie, forta si represiune, si nu are nici cea mai mica legatura cu istoria acestui popor, cu identitatea nationala si necesitatea de a-si intari statutul de stat european, si ca nu face decat sa slujeasca interesele personale sau de familie ale unor lideri vremelnici care nu au facut decat sa distruga tot in jurul lor", a spus Chirica, pentru Agerpres.

Acesta sustine ca liderul social-democrat a "scufundat" PSD.

"Discutam despre pasul inapoi al lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea nu are ce pas inapoi sa faca pentru ca dumnealui a scufundat acest partid. In momentul de fata orice pas pe care il face este in subteran. Nu mai exista niciun fel de capacitate de relansare a unui partid care in loc de act de guvernare nu a facut decat promisiuni si gesturi personale pentru a-si salva averea personala si propria lui libertate asa incat orice iesire de acest fel nu face decat sa intareasca faptul ca in interiorul partidului nu mai exista oameni pe care sa te poti baza la nivelul conducerii acestuia. Toate reactiile nu fac decat sa accentueze o stare de fapt. Cred ca nivelul lor de abordare este atat de insuficient incat nu vor ramane niciodata impresionati de orice declaratie care se face. Nu exista responsabilitate pentru cetatenii ei, indiferent daca ei se afla in Romania sau in afara granitelor tarii", a completat edilul.
De asemenea, el a vorbit si despre declaratiile Ecaterinei Andronescu, care a solicitat retragerea liderului Liviu Dragnea si demisia guvernului.

"S-a obisnuit cu astfel de puncte de vedere. (...) Nu cred ca il deranjeaza catusi de putin declaratiile doamnei Ecaterina Andronescu. Din punctul meu de vedere sunt tardive, intrucat declinul PSD a inceput in momentul in care a fost nominalizata Shhaideh. S-a aratat foarte clar ca nu exista nicio intentie de a guverna sanatos, ci pentru niste nevoi personale pe o perioada de timp cat mai lunga", a aratat el, citat de digi24.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.