Vicepremierul Paul Stanescu a declarat, sambata, ca ceea ce s-a intamplat in Piata Victoriei reprezinta "o batalie intre statul de drept, reprezentat de organismele sale legale, si tentacule ale statului paralel".

"Asta, pentru ce? Simplu, o singura carte: un al doilea mandat pentru presedintele Klaus Iohannis", a sustinut, la Romania TV, Stanescu, care exercita in perioada 6 - 13 august atributiile premierului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului, in conditiile in care Viorica Dancila se afla in concediu.

El a felicitat modul de interventie al Jandarmeriei, despre care a spus ca "a aplicat procedurile legale", scrie Agerpres.

"Daca stam sa ne gandim foarte simplu, in momentul in care se intra in Palatul Victoria, maine sau astazi se putea intra in Palatul Cotroceni, poimaine la Curtea Constitutionala. Deja vorbim de un stat in disolutie daca se intampla aceste lucruri", a spus Paul Stanescu.

"Ce se vrea, de fapt, care este tinta? Caderea acestui Guvern, un Guvern care, stie toata lumea, din punct de vedere economic si social, in toata aceasta perioada, a facut foarte multe lucruri. Chiar pot spune ca se merge mai departe, putem sa asociem sau sa facem o paralela cu ceea ce s-a intamplat la Colectiv, unde intr-adevar a fost o tragedie nationala, ne putem astepta ca fortele oculte din aceasta tara care sustin statul paralel sa mearga pe aceeasi idee", a sustinut Stanescu.

El a facut un apel la calm si echilibru pentru toate partile si a indemnat institutiile statului, fortele de ordine, sa isi faca datoria asa cum trebuie pentru a apara statul de drept, valorile acestuia.

Paul Stanescu a spus ca a discutat si cu premierul Viorica Dancila si aceasta i-a transmis ca trebuie sa fie pastrata "ordinea in aceasta tara".

"Presedintele Iohannis incita la ura, nu la echilibru si calm, pentru ca vrea al doilea mandat. Daca o tara trebuie sa se autodistruga pentru un singur om, suntem in mare pericol", a declarat vicepremierul.
Totodata, Paul Stanescu a spus ca Guvernul nu trebuie sa demisioneze. "Guvernul trebuie sa ramana acolo, pentru ca este un Guvern legal ales, prin vot democratic, si trebuie sa isi duca programul de guvernare pana la capat", a mentionat el.

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.