Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, solicita tuturor liderilor politici "sa isi asume raspunderile care le revin in mentinerea ordinii publice", fiind de parere ca aceste violente nu ar trebui sa se raspandeasca si "sa ii afecteze pe romanii care isi doresc sa traiasca intr-o tara in care drepturile si libertatile lor sunt respectate".

"Am urmarit cu multa ingrijorare protestele violente care au avut loc pe parcursul zilei de ieri in zona Pietei Victoria si cred ca reactia tuturor institutiilor statului in aceste momente tensionate este importanta pentru democratia din Romania. Din acest punct de vedere, doresc sa fac cateva precizari din pozitia de presedinte al Senatului.

Vreau sa afirm raspicat dreptul fiecarui cetatean intr-o democratie de a se exprima public si de a protesta, atat timp cat o face fara a incita la violenta sau fara a comite violente. Din acest punct de vedere, voi continua sa sustin dreptul cetatenilor de a protesta pasnic. In acelasi timp, resping cu fermitate orice forma de violenta, verbala sau fizica, si cred ca aceeasi opinie este impartasita de milioanele de romani care au vazut ieri si astazi turnura violenta pe care au luat-o protestele.

Romanii trebuie sa stie ca institutiile statului, cu atributii in acest sens, vegheaza pentru a respecta legea si ordinea; iar din acest punct de vedere, vreau sa transmit un mesaj de suport pentru Jandarmerie si Politie. Este nevoie ca romanii sa stie ca Jandarmeria si Politia actioneaza pentru a mentine linistea si ordinea publica, in conformitate cu atributiile legale.

Din acest punct de vedere, imi exprim dezamagirea fata de reactia unor lideri politici care au criticat public inca de ieri noaptea aceste institutii ale statului pentru interventia lor, chiar in orele in care o tanara jandarm era batuta cu bestialitate de o serie de protestatari violenti. Aceste declaratii nu au facut decat sa creasca tensiunea din spatiul public si au indus o vinovatie a Jandarmeriei, fara ca macar sa existe o analiza clara si amanuntita in acest sens.

Un rol important ii revine si procuraturii, justitiei si serviciilor de informatii, care trebuie sa isi indeplineasca atributiile pentru pedepsirea vinovatilor si evitarea repetarii unor violente similare; si sper sa vad actiuni ferme in acest sens, fara influenta din partea factorilor politici.

De asemenea, solicit tuturor liderilor politici, sa isi asume raspunderile care le revin in mentinerea ordinii publice, pastrarea pacii sociale si apararea unitatii nationale. Este important sa punem punct tuturor injuriilor si incitarilor la violenta din ultimele saptamani, care nu fac decat sa puna gaz peste foc. Trebuie spus ca evenimentele de ieri au fost si rezultatul incitarilor la violenta din spatiul public pe care, din pacate, unii lideri politici le-au incurajat.

Citeste si:
Efectele economice ale războiului din Israel. Violențele vor...
Efectele economice ale...

Violenta de limbaj degenereaza in violenta fizica, iar violenta fizica in conditiile actuale loveste nu numai in civilii pasnici sau in fortele de ordine, ci in integritatea, suveranitatea si independenta natiunii transformandu-se in act de tradare nationala. Trecem in aceste zile printr-un moment critic, in care nu trebuie permis ca aceste violente sa se raspandeasca si sa ii afecteze pe romanii care isi doresc sa traiasca intr-o tara in care drepturile si libertatile lor sunt respectate si in care se pot bucura de liniste si siguranta", a scris Tariceanu pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.