9 August 2018 , 11:07 in Politica
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a trecut in revista, in cadrul sedintei saptamanale a Comitetului de Coordonare a Sistemului national de gestionare a Afacerilor Europene, evolutiile inregistrate in cadrul procesului de pregatire pentru exercitarea Presedintiei Consiliului Uniunii Europene de catre Romania in primul semestru al anului 2019.

"Suntem in grafic in ceea ce priveste procesul de pregatire pentru asumarea acestui mandat, pe toate dimensiunile sale. Cel mai bun exemplu in acest sens este reprezentat de faptul ca Romania exercita cu succes rolul de Presedintie din umbra la Consiliul Uniunii Europene, pe durata mandatului Austriei. Acest exercitiu implica realizarea aceluiasi set de activitati precum cele care rezulta din detinerea efectiva a Presedintiei", a declarat Victor Negrescu.

Pana in prezent au fost realizate o serie de actiuni, se arata intr-un comunicat MAE, dupa cum urmeaza:

Pe dimensiunea politica s-a realizat pana la acest moment aprobarea in unanimitate a documentului strategic privind tematicile de interes ale Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene; realizarea Programului de lucru al Presedintiei Romaniei la Consiliului Uniunii Europene, ce cuprinde narativul si tematicile de interes; Romania, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a initiat prima reuniune a Trio-lui de Presedintii inca din septembrie 2017, fiind de asemenea gazda celei de-a doua reuniuni, la Bucuresti, in ianuarie 2018; de asemenea, Romania a fost prima tara care a formulat contributia sa privind programul comun la nivel de Trio, pe care tara noastra il imparte cu Finlanda si Croatia.

Pe dimensiunea resurselor umane au fost create 282 de posturi temporare suplimentare, la nivelul ministerelor; s-a acordat o atentie sporita elaborarii planului de formare a personalului din administratia publica centrala, la Bucuresti si in Reprezentanta Permanenta; s-a lansat programul-pilot „Voluntari ai Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene“; s-au identificat si nominalizat 279 de presedinti si vicepresedinti de grupuri de lucru, 342 de coordonatori si 800 de experti de dosar; la nivelul specialistilor guvernamentali in domeniul protocolului si al comunicarii au fost create mecanismele de lucru in perspectiva exercitarii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene; in vederea corelarii numerice a echipelor din cadrul ministerelor si a institutiilor subordonate cu anvergura atributiilor ce le revin in cadrul acestui mandat, au fost create 132 de posturi suplimentare in cadrul Reprezentantei Permanente a Romaniei pe langa Uniunea Europeana; organizarea, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, a trei concursuri (de admitere si pentru functii de executie specifice), la nivelul specialistilor guvernamentali in domeniul protocolului si al comunicarii au fost create mecanismele de lucru in perspectiva exercitarii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, utilizarea expertizei si experientei profesionistilor detasati din cadrul institutiilor europene, responsabilizarea, in echipele care gestioneaza procesul de pregatire si exercitare al Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, a expertilor din Ministerul Afacerilor Externe care au fost implicati in organizarea Summitului Francofoniei si a Summitului NATO.

Pe dimensiunea tehnica s-a remarcat finalizarea demersurilor privind implementarea de solutii IT care vor permite eficientizarea activitatii, inclusiv a unui sistem direct de comunicare online; finalizarea sistemului de acreditare; lansarea site-ului de prezentare a pregatirilor pentru Presedintia Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, www.romania2019.eu, in februarie 2018, portalul fiind dezvoltat utilizand exclusiv competentele existente in sistemul public si demararea procesului de realizare a site-ului de exercitare al Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene.

Pe dimensiunea de comunicare si promovare, MAE aminteste: adoptarea logo-ului Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, selectat in noiembrie 2017 printr-un concurs derulat in baza unui parteneriat intre Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Conceptul castigator ii apartine lui Ioan Nicolae Dobrinescu (15 ani), elev in clasa a IX-a la Colegiul National „I.L.Caragiale“ din Bucuresti; adoptarea motto-ului Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, „Coeziunea, o valoare comuna europeana“, rezultatul unor consultari institutionale, finalizate in mai 2018, privind propunerile facute de reprezentanti de prestigiu ai mediului academic, stiintific si publicistic; demararea, in septembrie 2017, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, a ciclului de conferinte si dezbateri publice „Dialoguri Europene“, si lansarea, in iulie 2018, a unui nou format de discutii cu cetatenii: #VorbimDespreEuropa.

Citeste mai mult aici.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Victor Negrescu: Romania exercita cu succes rolul de Presedintie din umbra la Consiliul Uniunii Europene.


Ultima ora din Politica pe 9AM