Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat ca va depune luni plangere penala pentru a descoperi cine se afla in spatele crearii contului fals de Facebook de pe care au fost lansate o serie de informatii eronate privind organizarea taberelor pentru seniorii bucuresteni.

"Este regretabil, intr-adevar, ca lupta politica a ajuns la aceasta dimensiune a situatiei in care pur si simplu se ajunge sa se inventeze stiri, sa se inventeze situatii, sa se creeze si conturi false pentru a dezinforma populatia si pentru a ma pune pe mine, ca primar general, intr-o situatie dificila fata de bucuresteni. In privinta acestui cont de Facebook fals vreau sa va spun ca l-am denuntat prin mai multe informari catre Facebook, iar luni dimineata voi depune plangere penala pentru a se afla cine se afla in spatele crearii acestui cont fals de Facebook. Nu am cum sa-mi dau eu singura seama, pot sa banui cine sunt autorii morali. Autorii morali sunt cei care in aceste zile si puteti gasi declaratiile lor, in special USR, partial PNL, opozitia din Consiliul General, care au deturnat atentia de la un program benefic si au spus ceea ce e total neadevarat - ca se taie bani de la investitii pentru a se plimba seniorii. Nu este adevarat, mi se pare un mesaj foarte periculos care s-a transmis in aceste zile si eu nu pot sta cu mainile in san. In privinta contului, asa cum va spuneam, imi voi lua toate masurile si luni voi depune plangere", a spus Firea, sambata, intr-o interventie telefonica la Romania TV.

Retail jobs

Ea a mentionat ca o mie de seniori vor merge in excursii si tabere tematice, prin Centrul de seniori al Primariei Capitalei.

Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) a dezmintit vineri seara informatia conform careia ar fi fost suplimentat numarul de locuri pentru taberele destinate seniorilor.

"Primaria Capitalei dezminte informatia conform careia ar fi fost suplimentat numarul de locuri pentru taberele destinate seniorilor, organizate prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucuresti. Informatia a aparut pe un cont fals al unei retele de socializare, cont care utilizeaza abuziv numele Primarului General. Proiectul initiat de Primaria Capitalei este intitulat 'La pas prin taramul legendar al Greciei' si are un numar fix de 1.000 de locuri. Proiectul se afla in etapa de selectie, pana in prezent fiind validate 250 de solicitari de inscriere dintre cele 970 depuse. Luni, 6 august, incepand cu ora 10.00, la Biroul de Relatii cu Publicul al Centrului pentru Seniori, vor fi continuate inscrierile in proiect si analiza dosarelor depuse, in ordinea inscrierilor. Vor fi acceptate solicitari de inscriere peste numarul 1.000, dar numai pentru a se putea atinge numarul maxim de 1.000 de participanti, in urma aplicarii criteriilor de eligibilitate", preciza PMB.

Citeste si:
Primăria Capitalei vrea să extindă sistemul de semaforizare...
Primăria Capitalei vrea să...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.