Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Eugen Nicolicea, a declarat, vineri ca ministrul Justitiei a respins candidatii pentru conducerea DNA deoarece acestia nu au prezentat in programul de management solutii de indreptare a problemelor semnalate la revocarea fostei sefe a institutiei.

"In afara de CV, mapa profesionala, candidatii trebuiau sa prezinte un proiect de management, acesta fiind, practic, baza analizei pe care o face domnul ministru. Intrucat a avut loc o demitere facuta de domnul Tudorel Toader, urmata de revocarea prin decret semnat de presedinte, iar aceasta s-a facut ca urmare a unei analize a activitatii manageriale, pentru ca aceasta este singura posibilitate a ministrului - sa analizeze activitatea manageriala, si, pe parcursul mai multor pagini, domnul ministru a reliefat niste deficiente manageriale, pe cale de consecinta am tras concluzia ca programul de management cu care se prezinta candidatii trebuia sa contina solutii la problemele pe care ministrul le-a semnalat. Aceasta a fost concluzia mea. Candidatii nu au prezentat aceste solutii, au venit cu chestiuni generale, nimic concret din ceea ce trebuiau sa scrie in programul de management ca sa indrepte situatiile negative semnalate de catre domnul ministru", a explicat deputatul PSD, potrivit Agerpres.

El a spus ca urmeaza sa se dea un nou termen pentru depunerea candidaturilor si sa se inscrie alti candidati pentru conducerea DNA. "Probabil ca acestia au inteles ce trebuie sa faca in programul de management. Ma mir ca primii nu si-au dat seama de acest lucru. (...) Trebuiau sa ia criticile semnalate si la fiecare in parte sa vina cu o propunere de indreptare", a adaugat Nicolicea.

Ministerul Justitiei a anuntat vineri ca au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, urmand ca procedura de selectie sa fie reluata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.